Confidenţialitate


Măsuri sporite de securitate la București, în așteptarea liderilor Uniunii Europene


Măsuri sporite de securitate la București, în așteptarea liderilor Uniunii Europene

S-au luat măsuri sporite de securitate la București în așteptarea liderilor Uniunii Europene și cei 28 de comisari europeni.

La Ateneu, va avea loc diseară ceremonia oficială de lansare a Președinției României la Consiliul Uniunii Europene.

S-au făcut pregătiri pe aeroportul Otopeni, la Salonul Oficial, și pe drumul spre centrul Bucureștiului, pe traseul pe care se vor deplasa oficialii europeni.

Cum era de așteptat, vor fi restricții în trafic.

Aeronavele liderilor europeni aterizează pe aeroporturile Otopeni și Băneasa, unde s-au luat măsuri sporite de securitate.

Pe aeroportul Otopeni, Salonul Oficial a fost special amenajat pentru primirea oaspeților, o investiție de 150.000 de euro.

Echipa de protocol a fost suplimentată pentru ca totul să se desfășoare impecabil.

De asemenea, pentru oficialii europeni care nu vor gi primiți la Salonul Oficial, au fost stabilite rute VIP pentru a reuși să treacă mai repede de verificarea documentelor și să tranziteze cât mai ușor aeroportul.

Traseele spre centrul Bucureștiului sunt verificate din timp de pirotehniști. Dinspre aeroport spre capitală vor porni coloane oficiale iar Serviciul de Protecție și Pază pune la dispoziție mai multe mașini blindate.

De la ora 19.00, după o ceremonie de deschidere, la Ateneu va urma un concert inaugural iar de la ora 20.00, sunt programate discursurile premierului Viorica Dăncilă, președintele Parlamentului European, Antonio Tajani și președintele Consiliului European, Donald Tusk.

Încă de la ora 15.00 și până la ora 23.00 traficul rutier va fi restricționat pe străzile Benjamin Franklin, Constantin Esarcu şi Nicolae Golescu.

De asemenea, traficul rutier şi pietonal va fi restricţionat pe strada Episcopiei, între orele 19.30 – 20.00, şi între orele 21.30 – 21.45 pe Calea Victoriei.


Ultimele stiri
Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Palatul și Împăratul

Indemnizații de merit pentru fotbaliștii și membrii staffului echipei Steaua 1986, care a câștigat Cupa Campionilor Europeni la…

S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează