Confidenţialitate


Mașinile parcate neregulamentar în București vor fi ridicate


Mașinile parcate neregulamentar în București vor fi ridicate

Ridicarea autoturismului îi va costa pe șoferi între 200 şi 270 de lei, iar staţionarea ajunge 150 de lei pe zi.

„Începând cu data intrării în vigoare a prezentei, vehiculele staţionate neregulamentar pe drumurile publice care fac parte din reţeaua principală de străzi a municipiului Bucureşti vor putea fi ridicate, transportate, depozitate şi eliberate, în conformitate cu prevederile regulamentului aprobat prin prezenta hotărâre”, se arată în proiectul de hotărâre aporbat miercuri.

Înainte de ridicare, operatorul va fotografia vehiculul din mai multe unghiuri pentru a fi evidenţiate eventualele zone deteriorate şi va completa fişa vehiculului ridicat, în care va fi descrisă starea acestuia, notează Mediafax.

Eliberarea vehiculului se va face numai proprietarului/deţinătorului/utilizatorului legal al acestuia şi doar după achitarea tarifelor de ridicare, transport şi depozitare, în baza certificatului de înamtriculare în original sau al oricăui act din care să rezulte dreptul de proprietate sau folosinţă asupra vehiculului şi a unui act de identitate al solicitantului.

Tarifele de ridicare sunt: 200 de lei, pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată de până la 5 tone, inclusiv și 270 de lei, pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată de peste 5 tone.

Tarife de transport sunt: 150 de lei, pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată de până la 5 tone, inclusiv și 200 de lei, pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată de peste 5 tone.

“Nu ne propunem să ne transformăm în hingherii de maşini ai Capitalei. Va fi un proiect care ajută la disciplina în trafic, în sensul deblocării căilor de acces în situaţiile în care conducătorii auto îşi lasă maşinile în faţa spitalelor, creşelor, grădiniţelor. Au fost situaţii în care maşini de pompieri, salvări sau mijloace de transport public au fost blocate de anumiţi şoferi care au lăsat maşina în drum. Este vorba doar despre aceste situaţii. În ce priveşte însă autoturismele parcate neregulamentar, dar care nu blochează căile de acces de urgenţă – salvări, SMURD, spitale sau transport public – se va gândi un sistem de sancţionare împreună cu Brigada Rutieră, Poliţia Capitalei, care va fi anunţat ulterior, dar nu face obiectul actualului proiect de pe ordinea de zi”, a declarat Primarul general, Gabriela Firea.


Ultimele stiri
Un fragment de dronă a fost adus de valuri la țărm pe plaja din Olimp

Transportul public din Alba Iulia este reluat după două luni de blocaj | AUDIO

Un cutremur cu magnitudinea 5 a zguduit provincia Granada în sudul Spaniei | AUDIO

Ungaria va scufunda două barje în Dunăre ca să-și mențină centrala nucleară în funcțiune | AUDIO

Zeul Neptun și-a făcut apariția la Constanța în cadrul manifestărilor de Ziua Marinei Române

Nicușor Dan, mesaj de Ziua Marinei: Marea Neagră a devenit o zonă crucială pentru securitatea Europei

Ziua Marinei Române 2026: 3.500 de militari participă la ceremonii. Premierul Ilie Bolojan, discurs despre securitatea Mării Negre…

David Popovici, campion european la 200 de metri liber. Devine primul înotător care realizează dubla 100 – 200…

O a doua dronă a fost găsită vineri în județul Tulcea

Incendii în Spania: rămășițele a trei regi ai Aragonului, evacuate dintr-o mănăstire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează