Confidenţialitate


Maroc: Ninsori și val de frig


Maroc: Ninsori și val de frig

Marocul se confruntă de câteva zile cu un val de frig neobişnuit şi cu importante căderi de zăpadă în regiunile muntoase.

Pentru a proteja populația, autorităţile şi asociaţiile de caritate au pus la punct un dispozitiv anti-frig în zonele cele mai afectate.

Partea centrală a ţării, cu masivele sale muntoase care sunt obişnuite cu ierni foarte reci, a fost cel mai grav afectată de acest val de frig, resimţit în Maroc începând de vinerea trecută.

Mai multe drumuri au fost blocate de căderile abundente de zăpadă, a anunțat Ministerul Transportului de la Rabat, iar acest lucru a dus la izolarea satelor aflate la mare altitudine.

Ministerul de Interne din Maroc a cerut „mobilizarea autorităților din toate domeniile; în total peste 500.000 de persoane vor beneficia de un plan de luptă împotriva frigului (vor fi distribuite pături şi provizii alimentare)”.

Asociațiile de caritate au implementat un program special, denumit „Operaţiunea Marele Frig”, prin care primesc ajutor, mai ales persoanele care trăiesc în regiunile muntoase rămase izolate.
În Rabat, o furtună însoţită de grindină s-a abătut ieri asupra oraşului.

Ploile importante au fost primite şi cu un sentiment de uşurare de agricultorii marocani, care erau îngrijoraţi din cauza riscului de secetă.

În acest început de an 2018, temperaturile se află sub mediile sezoniere în mai multe regiuni de pe Terra.


Ultimele stiri
Papa Leon a sosit în Uruguay, prima etapă a unui turneu intens în America Latină

Amenințare cu bombă într-un tren spre Brașov. Un bărbat a fost amendat cu 4 mii de lei |…

Mihaela Bilic, avertisment de Black Friday: De ce nu ar trebui să cumpărăm alimente doar pentru că sunt…

Tatăl lui Meghan Markle, arestat în SUA pentru deținere de materiale pornografie cu minori, inclusiv fotografii cu el…

Judecătorul Costin Andrei Stancu a demisionat de la conducerea Curții de Apel Pitești, după ce a fost sancționat…

Noi reguli pentru motociclete și mopede, în vigoare din 6 noiembrie. Autoritățile locale, obligate să amenajeze locuri de…

Constanța: Zeci de percheziții în cadrul Operațiunii Jupiter. 15 persoane, între care doi minori, sunt anchetate pentru furt,…

Președinta CCR: „Hotărârea Curții Constituționale a României din decembrie 2024 a atras atenția lumii întregi cu privire la…

Alexandru Nazare cere instituțiilor să reducă cheltuielile și să comaseze agenții: „Nu-mi doresc să fim din nou forțați…

România, pe locul al patrulea în UE la cele mai mici salarii medii anuale. Cât câștigă românii față…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează