Confidenţialitate


Marius Nistor, după discuțiile cu președintele Nicușor Dan: Vom declanșa referendum pentru grevă generală. Mâine, profesorii merg la clase, nu vor preda nimic | AUDIO


Marius Nistor, după discuțiile cu președintele Nicușor Dan: Vom declanșa referendum pentru grevă generală. Mâine, profesorii merg la clase, nu vor preda nimic | AUDIO

Sindicaliștii din Educație anunță organizarea unui referendum pentru declanșarea grevei generale, după discuțiile pe care le-au avut la Palatul Cotroceni cu președintele Nicușor Dan. Mâine, profesorii merg la școală dar nu vor preda, mai spun sindicaliștii la finalul Marșului Educației care a adunat peste 15.000 de angajați din sistemul de învățământ în București.

Protestele vor continua în învățământ, susțin sindicaliștii. După întâlnirea avută cu președintele Nicusor Dan, cele trei confederații sindicale anunță că se vor consulta pentru a decide calendarul acțiunilor viitoare.

Demiterea ministrului Daniel David și renunțarea la măsurile de austeritate, au fost principalele revendicări ale sindicatelor la discuția cu președintele României. Președintele Federației „Spiru Haret”, Marius Nistor, spune că este luată în calcul declanșarea grevei generale.Cadrele didactice vor decide prin referendum  dacă există majoritate pentru boicotarea activităților cu caracter didactic.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

”Președintele a luat act de solicitările noastre. (…) Referitor la cel de-al doilea punct, de abrogare a măsurilor care au fost asumate pe legea 141, domnia sa a propus o altă întâlnire peste două luni, ocazie cu care se va putea veni cu niște cifre exacte vis-a-vis de impactul măsurilor asumate de guvernarea Bolojan. În funcție de acest impact, urmează să se analizeze și să se ia alte decizii” – a mai susținut Marius Nistor. Mâine, profesorii vor fi la clase dar nu vor preda, a spus Nistor.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Până la stabilirea unui calendar de proteste, profesorii își vor susține nemulțumirile, zilnic, în fața Ministerului Educației și a Guvernului, spune și presedintele FSLI Simion Hancescu.

”Poate interveni Președintele să-l demită pe ministrul Educației, să fie un mic pas înainte pentru dezamorsarea situației” a continuat președintele FSLI.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Anton Hadăr, liderul sindicatului Alma Mater, s-a arătat nemulțumit de faptul că președintele Nicușor Dan nu a făcut niciun demers pentru demiterea ministrului Daniel David.

”Nu mi-a plăcut că nu a fost tranșant. Dacă ar fi fost un președinte decis ar fi trebuit imediat să-l sune pe dl. Bolojan și să-i ceară demiterea domnului ministru care ne-a adus în această situație jenantă” a declarat Hadăr imediat după discuțiile de la Palatul Cotroceni.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Peste 15.000 de sindicaliști din Educație au participat la Marșul Educației protestând împotriva măsurilor luate de Executiv pentru reducerea deficitului bugetar.


Ultimele stiri
Proiect: Subvenții de la stat pentru angajarea tinerilor

Proiectul care interzice aducerea de deșeuri în România cu etichetă de haine second-hand, lansat în dezbatere publică

Un autocar plin cu pasageri din Republica Moldova s-a răsturnat în județul Galați. O persoană a murit și…

Hidroelectrica caută director general și director financiar. România a pierdut 12 milioane de euro anul trecut, din cauză…

Beneficii ale postului. Dr. Mihaela Bilic: „Scade inflamația din organism, se reglează tot ce înseamnă metabolism”. Ce spune…

Fotbal: A fost decis lotul care va juca împotriva Turciei în play-off-ul Cupei Mondiale 2026, pe 26 martie…

Sute de germani au mers să vadă operele lui Constantin Brâncuși, expuse la Berlin din martie până în…

Reacția CSM după ce coaliția de guvernare a decis să amâne o serie de drepturi salariale ale magistraților,…

Frații Mocanu, aduși în țară din Italia, sub escorta Poliției Române | AUDIO

Celebrul actor american Chuck Norris a murit. Acesta avea 86 de ani. Mesajul transmis de familia sa: „Un…