Confidenţialitate


Mariah Carey a dezvăluit că suferă de tulburare bipolară


Mariah Carey a dezvăluit că suferă de tulburare bipolară

Cântăreața americană Mariah Carey a vorbit pentru prima dată în public despre lupta pe care o duce cu tulburarea bipolară, boală de care suferă încă din 2001, potrivit People.

Deși a fost diagnosticată cu această boală în 2001, cântăreața a refuzat să creadă și să urmeze tratamentul aferent, a declarat aceasta într-un interviu acordat revistei People.

“Până de curând, am trăit în negare şi în izolare şi cu o teamă constantă că cineva mă va demasca. Era o povară prea grea şi, pur şi simplu, nu am putut să o mai duc. Am căutat şi am primit tratament, m-am înconjurat de oameni pozitivi şi m-am întors să fac ceea ce iubesc – să compun cântece şi să fac muzică”, a mărturisit Mariah Carey.

“Nu mă fac să mă simt prea obosită sau apatică, nimic de acest fel. Găsirea echilibrului potrivit este lucrul cel mai important”, a spus aceasta despre medicamentele pe care le administrează în prezent.

Mariah Carey a mai declarat că, inițial, a crezut că suferă de o insomnie normală, care îi dădea stări de nervozitate şi se temea constant că îi va dezamăgi pe oameni.

Ulterior, vedeta americană a aflat că suferea “de un anumit tip de manie”.


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează