Confidenţialitate


Marea Britanie – polemică dură din cauza ouălor de Paşte din ciocolată


Marea Britanie – polemică dură din cauza ouălor de Paşte din ciocolată

O polemică în toată regula a izbucnit recent în Marea Britanie din cauza ouălor de Paşte, după ce compania Cadbury a eliminat orice referire la sărbătoarea religioasă din numele tradiţionalei sale ”vânători” de ouă, spre nemulţumirea Bisericii Anglicane şi a premierului Theresa May, informează AFP.com.

”E complet ridicol”, a declarat prim-ministrul Theresa May, marţi, pentru postul de televiziune ITV, comentând decizia luată de celebrul producător de ciocolată Cadbury de a elimina orice referire la sărbătoarea de Paşte din ”vânătoarea” de ouă pe care o organizează în fiecare an în colaborare cu organizaţia de caritate National Trust.

Reamintind telespectatorilor că este fiică de preot, Theresa May a spus: ”Paştele este foarte important pentru mine, este o sărbătoare foarte importantă pentru credinţa creştină, pentru milioane de persoane în lume. Ceea ce face National Trust este complet ridicol”.

Arhiepiscopul de York, John Sentamu, al doilea lider ca importanţă în ierarhia Bisericii Anglicane, a mers până acolo încât a acuzat compania Cadbury că ”scuipă pe mormântul” fondatorului ei, quakerul John Cadbury.

”Membrii familiei Cadbury erau mari industriaşi şi quakeri. Dacă vizitaţi Birmingham, astăzi, (…) veţi vedea cât de mult a credinţa lor religioasă le-a influenţat activitatea industrială”, a declarat el pentru Daily Telegraph. ”Eliminarea referirii la Paşte din «vânătoarea» de ouă Cadbury echivalează cu a scuipa pe mormântul lui”, a adăugat John Sentamu.

În acest an, ”vânătoarea” de ouă de ciocolată, la care participă în mod tradiţional sute de mii de copii în weekendul de Paşte, se va numi ”Marea vânătoare de ouă britanice de Cadbury” în loc de ”Vânătoarea de ouă de Paşte produse de Cadbury”.

Reprezentanţii Cadbury au dezvăluit pentru Daily Telegraph că producătorul de ciocolată doreşte să deschidă evenimentul ”pentru persoanele de toate confesiunile, inclusiv pentru cele nu sărbătoresc Paştele”.

National Trust consideră ”absurde” acuzaţiile potrivit cărora evenimentul pe care îl organizează ar diminua importanţa sărbătorii pascale.

Pe site-ul companiei Cadbury, evenimentul este prezentat sub sloganul ”Easter Fun” (”Distracţie de Paşte”). Peste 300 de ”vânători” de ouă vor fi organizate în acest an pe proprietăţile deţinute de National Trust.

Foto: CadburyWorld


Ultimele stiri
Bradul de Crăciun, o tradiție cu rădăcini în Antichitate. Unde a apărut obiceiul împodobirii lui

Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…