Confidenţialitate


Marea Britanie: Mai multe curse aeriene, anulate sau cu întârzieri din cauza vremii. Printre cei blocați se află și români


Marea Britanie: Mai multe curse aeriene, anulate sau cu întârzieri din cauza vremii. Printre cei blocați se află și români

În Marea Britanie, mai multe curse aeriene au fost anulate sau înregistrează întârzieri, iar unul dintre aeroporturile londoneze și-a suspendat toate zborurile din cauza vremii. Ninsorile și poleiul au afectat și circulația trenurilor, iar pe autostrăzi, s-au produs deja accidente.

În ultimele 24 de ore, pe aeroportul Heathrow din Londra, peste 50 de zboruri au fost anulate din cauza vremii nefavorabile, iar alte curse aeriene au înregistrat întârzieri din cauza degivrării aeronavelor.

La fel se întâmplă și pe aeroportul Gatwick, iar printre zborurile anulate, se află și o cursă Wizzair cu destinația București, au confirmat pentru Europa FM, reprezentanții Companiei Aeroporturi Bucurști.

Un alt aeroport londonez, Stansted a anunțat că și-a închis singura sa pistă pentru a permite deszăpezirea, așa că toate cursele au fost suspendate, scrie BBC.

Mulți pasageri s-au plâns că nu au fost informați de companiile aeriene despre anularea zborurilor.

British Airways a anunțat însă că le-a oferit pasagerilor ale căror curse au fost anulate posibilitatea rambursării banilor sau reprogramarea zborului.

În plus, compania menționează că acolo unde a fost nevoie a oferut vouchere pentru băuturi răcoritoare și cazare la hotel.

Din cauza ninsorilor și a poleiului, și trenurile din Marea Britanie au întârzieri, iar pe autostrăzi s-au produs mai multe accidente în lanț.

Londra, sud-vestul Angliei și Scoția se află sub avertizare cod galben de ninsori și ger.

În Scoția, temperaturile vor scădea până la minus 15 grade noaptea, iar din cauza gerului, mai multe meciuri au fost anulate.

Foto: Shutterstock

Citește și: Românii, deciși să boicoteze firmele cu acționariat austriac. Economiștii: Boicotarea aduce doar deservicii economiei românești | AUDIO


Ultimele stiri
Statele Unite ar urma să retragă doar 5.000 de soldați din Europa, deși inițial Administrația Trump voia să…

Noi incidente în apele teritoriale române. Alte două nave străine au fost lovite seara trecută de drone aeriene…

Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează