Confidenţialitate


Marea Britanie aproape de un acord cu UE pe tema drepturilor cetățenilor după Brexit


Marea Britanie aproape de un acord cu UE pe tema drepturilor cetățenilor după Brexit

Marea Britanie este foarte aproape de a ajunge la un acord cu Uniunea Europeană privind drepturile cetăţenilor după Brexit, a declarat joi ministrul britanic de Finanţe, Philip Hammond.

Drepturile cetăţenilor UE din Marea Britanie este una dintre cele trei chestiuni pe care blocul comunitar vrea să le rezolve înainte de a începe discutarea relaţiei viitoare dintre Londra şi Bruxelles.

“Am făcut progrese foarte bune. Avem un mare grad de aliniere. Nu l-am finalizat în totalitate, dar suntem foarte aproape de un acord privind modul în care ne vom apăra fiecare cetăţenii”, a spus Hammond într-o conferinţă de presă organizată la Budapesta, după o întâlnire cu miniştrii din Grupul de la Vişegrad.

“Dorinţa şi intenţia noastră este ca oamenii care au venit în Marea Britanie pentru a munci şi a-şi construi viaţa în Marea Britanie să poată să continue să locuiască aici, ducându- şi vieţile exact ca înainte. Aceasta este intenţia noastră clară şi declarată”, a adăugat el.

Ministrul a subliniat că cetăţenii britanici care s-au mutat în ţări ale Uniunii Europene ar trebui să primească garanţii similare.

Hammond a mai precizat că negocierile privind ieşirea Marii Britanii din U Ear trebui să ducă la o foaie de parcurs pentru ieşire.

“Vrem să le oferim afacerilor de pe ambele maluri ale Canalului Mânecii şi de ambele părţi ale graniţei irlandeze încrederea că nu se vor afla pe marginea prăpastiei atunci când ieşim din UE”, a afirmat el.

“De aceea propunem o perioadă de tranziţie limitată în timp, pentru a putea oferi certitudine că graniţele noastre vor continua să opereze cu blândeţe şi că afacerile noastre vor putea continua să le ofere clienţilor lor şi că cetăţenii noştri îşi pot continua vieţile de zi cu zi în Europa continentală”, a declarat Hammond.


Ultimele stiri
Proiect: Subvenții de la stat pentru angajarea tinerilor

Proiectul care interzice aducerea de deșeuri în România cu etichetă de haine second-hand, lansat în dezbatere publică

Un autocar plin cu pasageri din Republica Moldova s-a răsturnat în județul Galați. O persoană a murit și…

Hidroelectrica caută director general și director financiar. România a pierdut 12 milioane de euro anul trecut, din cauză…

Beneficii ale postului. Dr. Mihaela Bilic: „Scade inflamația din organism, se reglează tot ce înseamnă metabolism”. Ce spune…

Fotbal: A fost decis lotul care va juca împotriva Turciei în play-off-ul Cupei Mondiale 2026, pe 26 martie…

Sute de germani au mers să vadă operele lui Constantin Brâncuși, expuse la Berlin din martie până în…

Reacția CSM după ce coaliția de guvernare a decis să amâne o serie de drepturi salariale ale magistraților,…

Frații Mocanu, aduși în țară din Italia, sub escorta Poliției Române | AUDIO

Celebrul actor american Chuck Norris a murit. Acesta avea 86 de ani. Mesajul transmis de familia sa: „Un…