Confidenţialitate


Marcel Ciolacu și Mihai Tudose, amendați pentru că erau cu prea multe persoane la masă în restaurant


Marcel Ciolacu și Mihai Tudose, amendați pentru că erau cu prea multe persoane la masă în restaurant

Purtătorul de cuvânt al Poliției Române, comisarul Georgian Drăgan, a declarat că polițiștii din Buzău au fost sesizați cu privire la prezența mai multor persoane într-un restaurant din Sărata Monteoru, printre care și președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu.

„Având în vedere informațiile și imaginile vehiculate în spațiul public, cu privire la încălcarea prevederilor Legii nr. 55 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, de către președintele Camerei Deputaților precum și alte persoane, facem următoarele precizări: Ieri seară, urmare a unei sesizări privind prezența mai multor persoane la o masă, la un local de pe raza localității Sărata Monteoru, din județul Buzău, polițiștii Secției de Poliție Rurală Merei- IPJ Buzău, s-au deplasat pentru efectuarea de verificări, sub aspectul respectării normelor în vigoare pe linia prevenirii infectării cu virusul Sars-Cov 2”, a declarat Georgian Drăgan.

Potrivit acestuia, polițiștii care au ajuns la restaurant au găsit 6 persoane, 3 în interior și 3 în exteriorul locației, iar ulterior au fost identificate toate persoanele participante.

„3 dintre cele 6 persoane erau reprezentanți ai operatorului economic și s-a constatat că aceștia nu purtau mască de protecție, în locurile în care acest lucru era obligatoriu, astfel că au fost sancționate contravențional. Ulterior, au fost efectuate verificări, în urma cărora au fost identificate toate persoanele care apar în imaginile din spațiul public, acestea fiind sancționate contravențional, pentru că erau mai mult de 6 persoane la o masă”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Poliției Române.

De asemenea, reprezentantul restaurantului a fost amendat pentru neluarea măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19. Valoarea totală a amenzilor aplicate este de 21.000 de lei.

„Fac previzarea că localitatea respectivă se află în scenariul verde, așadar, operatorii economici pot desfășura activități economice, cu respectarea normelor sanitare generale de protecție. Sancțiunile contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea normelor legale în ceea ce privește numărul total de persoane care se pot afla la aceeași masă, respectiv 6”, a mai spus Drăgan.

Marcel Ciolacu a reacționat pe Facebook în urma acestui anunț. “Orban și ai săi folosesc Poliția Română în scopuri politice”, spune președintele Camerei Deputaților.

“Am luat masa împreună cu familia mea, iar, la un moment dat, au venit mai mulți colegi la masă cu noi. Știu că nu ar fi trebuit să se întâmple acest lucru, chiar și pentru câteva minute.

De aceea, am transmis astăzi dimineață poliției toate datele celor care au fost la masă. Voi plăti amenda. Este o regulă pe care trebuie să o respectăm toți”, a adăugat acesta.

Foto: News.ro


Ultimele stiri
„De la ignorare la anomie este doar un pas”, spune sociologul Gelu Duminică la Europa FM, în contextul…

Caraș-Severin: Incendiu violent și solidaritate umană în satul Fizeș din Banatul Montan

Statele Unite ale Americii: Stare de urgență în aproape jumătate din teritoriu, din cauza furtunii de zăpadă și…

Crima din Timiș: Doi tineri reținuți pentru trafic de droguri | AUDIO

Danemarca: Capitala Groenlandei, realimentată din nou cu energie electrică, după o pană de curent

ANM: Cod galben de vânt puternic în 11 judeţe, până luni dimineaţă | Cod galben de precipitaţii în…

Vaslui: Doi adolescenţi răniţi, după ce au dat foc unor avelope şi au intrat accidental cu sania în…

Femeie şi copil de un an, salvaţi de poliţişti după o intervenţie într-un caz de violenţă domestică |…

Pentagonul a publicat noua Strategie de Apărare Națională. Statele Unite vor oferi un sprijin „mai limitat” aliaților. Ce…

Constanța: Băiat de 13 ani, bătut cu sălbăticie de un alt minor de aceeași vârstă | AUDIO