Confidenţialitate


Marcel Ciolacu cere ministrului Educației să vină cu propuneri de modificare a legii în urma cazurilor de hărțuire sexuală din universități. Ligia Deca: Sesizările care vizează fapte penale vor ajunge direct la procurori și poliție | AUDIO


Marcel Ciolacu cere ministrului Educației să vină cu propuneri de modificare a legii în urma cazurilor de hărțuire sexuală din universități. Ligia Deca: Sesizările care vizează fapte penale vor ajunge direct la procurori și poliție | AUDIO

Premierul Marcel Ciolacu îi cere ministrului Educaţiei să vină cu propuneri de modificare a legii după cazurile de hărțuire din universități semnalate în ultimele zile.

Marcel Ciolacu: „Cred că societatea noastră așteaptă un fapt simplu și clar: ca legea să protejeze în mod real victimele, iar agresorii să fie dați rapid pe mâna justiției”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Categoric că nu putem accepta asemenea situații și nu va exista toleranță pentru astfel de fapte indiferent de numele agresorului. Îi cer ministrului Educației, doamna Ligia Deca să vină săptămâna viitoare cu propuneri de completare și modificare a legislației, în dialog cu Consiliul Național al Rectorilor. Cred că societatea noastră așteaptă un fapt simplu și clar: ca legea să protejeze în mod real victimele, iar agresorii să fie dați rapid pe mâna justiției”, a spus premierul Marcel Ciolacu.

Sesizările care vizează fapte penale vor ajunge direct la procurori și poliție, anunță Ligia Deca

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Am discutat deja împreună cu colegii de la alte ministere și instituții publice și am decis că vom lucra împreună cu specialiști de la Ministerul Justiției, de la alte ministere vizate, de la Autoritatea Națională pentru Egalitate de Șanse, în colaborare cu Consiliul Rectorilor pentru a creiona un circuit legislativ, astfel încât orice sesizare să intre rapid în circuitul de analiză, indiferent de forma sa: anonimă sau neanonimă. Sesizările care vizează fapte cu caracter penal, de exemplu, hărțuirea vor fi transmise direct la procuror și la poliție în urma analizei realizate acolo unde se realizează sesizarea”, a declarat ministrul Educației, Ligia Deca.

Sunt audiate comisiile de etică din toate universitățile. Până la începerea anului universitar, va fi scris un raport privind modul în care au fost soluționate sesizările privind încălcarea eticii universitare.

Sursa foto: Inquam Photos / Mălina Norocea

Citește și: Prima reacție a Ministerului Educației în cazul abuzurilor sexuale de la SNSPA: CEMU va verifica cazurile de hărțuire sexuală din universități și modul în care acestea au fost gestionate


Ultimele stiri
Raport: Rusia, principala amenințare externă pentru UE. Alegerile anulate din România, date exemple în Parlamentul European: „Va urma…

Guvernul, după protestul ciobanilor din Piața Victoriei: exporturile de oi și capre vor putea fi reluate după aprobarea…

Nicușor Dan condamnă violențele de la protestul ciobanilor din Piața Victoriei: „Violența nu a fost și nu va…

Ciobanii au părăsit Piața Victoriei după izbucnirea violențelor cu jandarmii. Trei protestatari au fost duși la audieri și…

Cristian Tudor Popescu: „Pentru mine, Nicușor Dan este o conservă. Fabricată cu mulți ani înainte, plasată și deschisă…

Maramureș: Un bărbat s-a baricadat în sala de clasă a unei școli din Baia Mare. Profesor: „El era…

Neamț. Vulpile vor fi vaccinate împotriva rabiei. Patru focare de rabie la bovine, cu sursă de infectare din…

Aproape 4.000 de ciobani protestează în Capitală. Jandarmii au intervenit cu spray lacrimogen după izbucnirea unor violențe. Ciobanii…

Bucureștiul va găzdui finala UEFA Europa League din 2028, a decis Comitetul Executiv al UEFA

România în Direct. Pe cine mai reprezintă Nicușor Dan? 



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează