Confidenţialitate


Manuscris al fizicianului Albert Einstein, vândut pentru aproape 12 milioane de euro


Manuscris al fizicianului Albert Einstein, vândut pentru aproape 12 milioane de euro

Un manuscris al fizicianului german Albert Einstein s-a vândut la Paris, marți seară, pentru aproape 12 milioane de euro.

Cele 54 de pagini au fost scrise între 1913 și 1914.

Colaborator şi confident al lui Albert Einstein, inginerul elvețian Michele Besso a păstrat manuscrisul, care dovedește munca la teoria relativităţii generale, publicată în cele din urmă în noiembrie 1915, și care a revoluţionat înţelegerea asupra universului și a contribuit la dezvoltarea unor tehnologii moderne, precum GPS-ul.

Cumpărătorul manuscrisului a dorit să își păstreze anonimatul.

Recordurile anterioare pentru un manuscris al lui Einstein au fost de 2,8 milioane de dolari (2,4 milioane de euro) în 2018, pentru o scrisoare despre Dumnezeu, şi de 1,56 milioane de dolari (1,39 milioane de euro) în 2017, la Ierusalim, pentru o scrisoare despre secretul fericirii.

Tot marți, o scrisoare a lui Albert Einstein a fost vândută în cadrul unei licitaţii organizate la Ierusalim pentru 55.000 de dolari. În document, el relatează, printre altele, despre antisemitismul din SUA.

Mort în 1955 la vârsta de 76 de ani, fizicianul a devenit un simbol al geniului ştiinţific, dar şi o figură a culturii pop, grație celebrei sale fotografii – din 1951 – în care scoate limba.


Ultimele stiri
Activitatea de gardă, considerată timp de lucru și luată în calcul la stabilirea vechimii în muncă și în…

Columbia: Peste 60 de morți și zeci de răniți după ce un avion militar de tip Hercules s-a…

Apă gratuită în instituții publice, inclusiv în spitale, școli, metrou, aeroporturi și gări, prevede un proiect de lege…

Şedinţă extraordinară de Guvern. Pe agendă – măsuri de protejare a economiei şi populaţiei pe durata crizei carburanţilor

Minerii de la Complexul Energetic Oltenia au plecat spre București în această dimineață pentru a protesta în fața…

Tensiuni în coaliție. USR și PNL avertizează că, dacă social-democrații dau jos Guvernul Bolojan prin moțiune, atunci nu…

Proiectul de OUG care prevede declararea situației de criză pe piața carburanților, publicat de Ministerul Energiei. Cu cât…

Dominic Fritz avertizează PSD: „Să înceteze cu crearea unei crize politice artificiale”. Dacă PSD va vota o moțiune…

Atac cu drone la graniţa cu România. Autorităţile au emis mesaj Ro-Alert pentru zona de nord a județului…

Liderul USLIP, Laviniu Lăcustă, despre simulările examenelor naționale: Nu există un cadru legal pentru organizarea lor. Nu sunt…