Confidenţialitate


Mandinga este cu inima la Ulpia Traiana Sarmisegetuza


Câteva mii de persoane s-au strâns duminică la Ulpia Traiana Sarmisegetuza pentru a descoperi locurile istorice ale României, ‘momite’ de unii dintre cei mai populari artiști. Vechea cetate de la poalele Retezatului a fost pentru prima dată în istoria ei recentă locul de desfăşurare al unui festival inedit, Pro Istoria Fest.

Artiștii care au urcat pe scenă au fost Loredana şi taraful Agurida, Mandinga, Vunk, Sistem, Hara, Corina, Anna Lesko și Andreea Voica.

Trupa care a reprezentat România la Eurovision 2012, Mandinga a creat unul dintre cele mai speciale momente la Pro Istoria Fest. În timpul piesei ‘Zaleilah’, toți cei prezenți și-au ridicat mâinile în aer, formând inimi cu ajutorul palmelor, semnul folosit de Mandinga în concerte. Europafm.ro publică în premieră fotografia realizată pe scenă de un membru al staffului Mandinga, în care se poate trupa, dar mai ales mulțimea impresionantă.

Pro Istoria Fest va avea loc în judeţul Hunedoara şi în următorii ani. Evenimentul este finanţat din fonduri europene printr-un proiect care urmăreşte promovarea obiectivelor istorice din ţară, în scop turistic. Iniţiativa aparţine Asociaţiei Star Education, iar promotorul festivalului este Zsolt Toth din trupa Sistem.


Ultimele stiri
Ceremonie organizată la Iași, pentru comemorarea Pogromului din iunie 1941 | Președintele Israelului: „Traficul de ură și antisemitism…

Caniculă | Recomandări ale Ministerului Sănătății: consumați fructe și legume proaspete, evitați băuturile cu cofeină și faceți dușuri…

Incendiu uriaș în portul Constanța Sud Agigea | Tone de fier vechi s-au aprins în timpul operațiunilor de…

Olguța Vasilescu le ia apărarea „puciștilor” din PNL: „Să se dea oameni afară din partidele politice pentru că…

1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”