Confidenţialitate


Mâncare expirată, mizerie și lenjerie murdară în hotelurile și cluburile de pe litoral. ANPC a dat amenzi de peste 100.000 de lei


Mâncare expirată, mizerie și lenjerie murdară în hotelurile și cluburile de pe litoral. ANPC a dat amenzi de peste 100.000 de lei

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au dat amenzi în valoare de 102.500 de lei pentru şase hoteluri, cinci cluburi şi cinci restaurante de pe litoral. În unităţile de cazare şi localurile sancţionate au fost găsite nereguli precum lenjerie de pat murdară, mobilier stricat, mâncare depozitată necorespunzător sau expirată.

Cele şase hotelurile în care comisarii ANPC au găsit nereguli sunt din staţiunile Neptun şi Olimp.

Potrivit unui comunicat al ANPC, în patru unităţi de cazare era lenjerie de pat murdară, precum şi gresie stricată în baie sau mobilier rupt, în timp ce în cazul celorlalte trei, ofiţerii au observat că turiştii nu primeau informaţii despre serviciile cu şi fără plată care li se ofereau.

Toate cele şase hoteluri au fost amendate, iar camerele în care s-au găsit probleme au fost închise până la remedierea neregulilor.

Comisarii au dat amenzi şi în cazul a cinci cluburi din staţiunea Mamaia, pentru depozitarea necorespunzătoare a produselor şi pentru că în meniuri nu apăreau informaţii despre cantitatea netă sau cu privire la ingredientele cu potenţial alergen, se arată în comunicatul ANPC.

Tot în staţiunea Mamaia au fost sancţionate şi cinci terase, unde s-au găsit produse expirate, alimente depozitate necorespunzător sau neetichetate, precum şi meniuri din care lipseau informaţii despre cantitate sau ingrediente. Două dintre aceste terase nu mai au voie să servească mâncare până la remedierea problemelor.

În urma controalelor desfăşurate în perioada 12 – 13 august, ofiţerii ANPC au aplicat amenzi în valoare totală de 102.500 lei.

 


Ultimele stiri
Papa Leon al XIV-lea și-a anulat vizita la Assisi, la recomandarea medicilor. Ce se întâmplă cu turneul din…

Franța: Un om a fost ucis, iar alți patru au fost răniți după ce un bărbat ar fi…

Premierul Luca Niculescu, după atacul asupra unei nave comerciale în Marea Neagră: „O încălcare flagrantă a dreptului internațional”

Nicușor Dan, reacție după noul atac mortal cu drone asupra unei nave în Marea Neagră: „Este timpul ca…

Siguranța copiilor pe internet: ce trebuie să însoțească regulile pentru rețelele sociale (P)

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv. Decizia CAB este definitivă

Japonia va simula atacuri cibernetice cu ajutorul AI, pentru a descoperi vulnerabilitățile sistemelor înaintea hackerilor

Încă o navă a fost lovită de drone în Marea Neagră, la aproximativ 13 mile marine de Constanța.…

România în Direct. Părinți versus copii. Când ți-a spus „mi-ai distrus viața”?

Apărarea României nu mai poate fi privită ca o chestiune teoretică, spune președintele Nicușor Dan: „România a înțeles…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează