Confidenţialitate


Mama lui Sevil Shhaideh nu e de acord ca fiica sa să fie viitorul premier


Mama lui Sevil Shhaideh nu e de acord ca fiica sa să fie viitorul premier

Cu ochii la Palatul Cotroceni. Președintele Klaus Iohannis este așteptat, joi, să anunțe dacă va accepta propunerea PSD – ALDE pentru funcția de premier: Sevil Shhaideh.

Deși președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat încă de miercuri, după consultările de la Palatul Cotroceni, că o nominalizează pe Sevil Shhaideh pentru a prelua șefia Guvernului, aceasta nu a avut nicio reacție până acum.

Sevil Shhaideh locuiește acum la Bruxelles. De câteva luni, este șeful Comisiei Mării Negre din Parlamentul European.

Pentru că presa nu a reușit să obțină nicio reacție de la domnia sa, jurnaliștii au mers la Constanța, unde locuiește mama acesteia.

Potrivit Antena 1, Muezel Geambec nu este de acord ca fiica ei să fie viitorul premier. “Ar trebui să-și vadă de sănătatea ei, nu să accepte o asemenea funcție”, a declarat aceasta.

Presa scrie că Sevil Shhaideh ar urma un tratament riguros pentru diabet.

 


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează