Confidenţialitate


Mai mulți parlamentari vor ca pentru sărbătorile legale din weekend angajații să primească liber în zilele următoare | AUDIO


Mai mulți parlamentari vor ca pentru sărbătorile legale din weekend angajații să primească liber în zilele următoare | AUDIO

Mai mulți parlamentari propun ca atunci când zilele de sărbătoare legală pică sâmbăta sau duminica, angajații să primească liber în zilele imediat următoare. Cu alte cuvinte, dacă ziua de 1 Mai cade duminica, angajații vor avea liber luni, pe 2 mai. Propunerile apar într-un proiect depus la Parlament.  

Proiectul a fost inițiat de 26 de parlamentari de la PNL și doi de la PSD și prevede modificarea Codului Muncii, astfel încât indiferent de anul calendaristic, angajații să beneficieze de același număr de zile libere pentru sărbători legale.

În expunerea de motive, liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache și liderul deputaților PSD, Alfred Simonis amintesc că anul acesta, angajatorii vor acorda numai 9 zile libere pentru sărbători legale, deoarece alte 6 sunt în weekend.

Ei atrag atenția că, în acest fel, angajații nu mai beneficiază de drepturile legale, așa că propun ca atunci când zilele de sărbătoare legală cad sâmbăta sau duminica salariații să primească liber în zilele imediat următoare, adică luni sau marți.

Ei susțin că dacă nu s-ar face această modificare legislativă, zilele de sărbătoare legală care se suprapun cu cele de repaus săptămânal nu ar mai avea valoare de zile nelucrătoare.

Inițiatorii proiectului mai spun că România acordă cele mai puține zile libere din Uniunea Europeană, 15 pe an, față de 37 câte au spaniolii sau 28 cum este în cazul olandezilor, germanilor și portughezilor.

Proiectul va fi dezbătut întâi de Senat, apoi va primi votul final în Camera Deputaților.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu


Ultimele stiri
Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Palatul și Împăratul

Indemnizații de merit pentru fotbaliștii și membrii staffului echipei Steaua 1986, care a câștigat Cupa Campionilor Europeni la…

S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează