Confidenţialitate


Trei mineri au murit și șapte sunt în stare gravă în urma unui accident de muncă la Complexul Energetic Oltenia | VIDEO


Trei mineri au murit și șapte sunt în stare gravă în urma unui accident de muncă la Complexul Energetic Oltenia | VIDEO

Accident de muncă într-o carieră de cărbune a Complexului Energetic Oltenia. Trei mineri au murit și șapte sunt în stare gravă după ce mașina cu care erau transportați spre cariera Jilț Sud s-a răsturnat. 

„Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru gestionarea eficientă a fost activat Planul Roșu de Intervenție la nivelul județului Gorj. La fața locului au fost alocate 1 mașină de stingere, 2 ambulanțe SMURD, 1 echipaj de descarcerare, 1 autospecială pentru transport victime multiple, 4 ambulanțe SAJ, precum și 2 elicoptere SMURD. Misiunea este în dinamică”, a transmis ISU Gorj.

„În accident au fost implicate 25 de persoane, dintre care 7 rănite și 3 decedate. Zona fiind neaccesibilă cu autospecialele de intervenție, victimele vor fi transportate cu mijloace din dotarea carierei Jilț Sud, pe o platformă betonată, unde se află echipajele de intervenție”, au mai transmis forțele de intervenție.

Accidentul de muncă s-a petrecut în jurul orei 13.30, atunci când minerii intraseră în schimbul II. Au fost urcați într-o tanchetă pentru a fi transportați la locul de muncă, respectiv în cariera Jilț Sud.

Vorbim de 9 persoane care au fost urcate într-o mașină care nu e destinată transportului de persoane.

În apropiere de carieră, tancheta s-a răsturnat, iar minerii au fost prinși sub aceasta. 3 persoane au fost declarate decedate, după ce, minute în șir, au fost resuscitate, de angajații carierei, iar celelalte 7 victime prezinte răni grave pe corp.

Autoritățile locale au activat codul roșu de intervenție și au deplasat la fața locului forțe impresionate de salvare, solicitând în acțiunea de salvare și 3 elicoptere.

Inspectorii de muncă au anunțat că au declanșat o anchetă și că, nu de puține ori, au aplicat sancțiuni Complexului Energetic Oltenia pentru faptul că transportă angajații în carieră cu mașini care le pune viața în pericol.

Foto: Shutterstock


Ultimele stiri
Statele Unite ar urma să retragă doar 5.000 de soldați din Europa, deși inițial Administrația Trump voia să…

Noi incidente în apele teritoriale române. Alte două nave străine au fost lovite seara trecută de drone aeriene…

Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează