Confidenţialitate


Mai multe școli din județul Mureș vor fi închise din cauza creșterii concentrațiilor de sare din Târnava Mică


Mai multe școli din județul Mureș vor fi închise din cauza creșterii concentrațiilor de sare din Târnava Mică

Mai multe școli din județul Mureș vor fi închise din cauza situaţiei critice din bazinul râului Târnava Mică, pe fondul creşterii concentraţiilor de sare din apă.

Situația face ca școlile să nu mai poată fi aprovizionate cu apă potabilă.

Decizia de suspendare a cursurilor a fost luată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş, pentru a-i proteja pe elevi și profesori și va intra în vigoare din 16 iunie.

Va fi o excepție: examenele naționale se vor ține, însă, în acele școli.

Vor fi sistate cursurile şcolare cu prezenţă fizică la toate nivelurile de învăţământ, cu excepţia examenelor naţionale, în municipiul Târnăveni şi în comunele Adămuş, Băgaciu, Fântânele şi Găneşti.

Criza creată de creșterea salinității a dus și la închiderea prizei de apă brută din Târnava Mică la Fântânele. În următoarele ore se va sista furnizarea apei în mai multe localități, printre care Târnăveni, Fântânele şi Găneşti.

Peste tot vor fi aduse atât cisterne pentru apă potabilă, dar și pentru apă menajeră.

Autoritățile speră că nu vor ajunge în situația de a închide Spitalul municipal Târnăveni. Acesta are un rezervor propriu, care va fi alimentat constant cu apă potabilă.

Alte măsuri: este interzis consumul peştilor găsiţi morţi, fie în apă, fie pe mal, deoarece reprezintă un pericol pentru sănătate.

Sunt monitorizate și brutării, fabrici de lapte, de procesare carne, unităţi de alimentaţie publică, pentru a analiza modalitatea în care îşi pot asigura necesarul de apă pentru funcţionare.

Concentraţiilor de cloruri şi sodiu în râul Târnava Mică au crescut foarte mult, ca efect al infiltraţiilor masive de apă sărată provenite din zona Salinei Praid.

Creșterea s-a datorat, pe de o parte, faptului că în timpul lucrărilor a fost deviat cursul de apă într-un loc unde albia nu era izolată.

În plus, inundarea Salinei a dus la scurgerea apei sărate în râu, ceea ce a sporit nivelul de salinitate.

Foto: Ministerul Mediului / Facebook


Ultimele stiri
Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…

Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează