Confidenţialitate


Mai multe persoane au murit, alte câteva zeci au fost rănite, pe insula Madeira, după prăbuşirea unui stejar


Mai multe persoane au murit, alte câteva zeci au fost rănite, pe insula Madeira, după prăbuşirea unui stejar

UPDATE: 20.00

Cel puţin 12 persoane au murit zdrobite de un copac care a căzut peste ele marţi, în timpul unei sărbători religioase, pe Insula portugheză Madeira, au anunţat autorităţile ,relatează The Associated Press.

Alte 52 de persoane au fost rănite în acest accidemt, în apropiere de Funchal, capitala insulei, a adăugat un reprezenant al Guvernului, Pedro Ramos.

Presa portugheză a prezentat anterior bilanţuri contradictorii.

17.00

Cel puţin 11 persoane au murit, iar alte 35 au fost rănite pe insula portugheză Madeira, după ce un stejar s-a prăbuşit peste un grup de oameni care participau la un festival religios desfăşurat în oraşul Funchal, relatează site-urile The Associated Press şi RTP News.

Incidentul a avut loc în jurul orei locale 12.00 (14.00, ora României), în apropierea bisericii Senhora do Monte, aflată în regiunea Largo da Fonte din Funchal. Pompieri, poliţişti şi membri ai serviciilor de urgenţă se află la faţa locului.

Un stejar masiv s-a prăbuşit peste o zonă în care se aflau sute de persoane şi în care se vindeau lumânări. Arborele avea aproximativ 200 de ani vechime şi trebuie să fie tăiat din 2014.

Potrivit unor surse din cadrul serviciilor de intervenţie portugheze, au fost confirmaţi 11 morţi şi 35 de răniţi dintre care patru se află în stare gravă.

Reporterul RTP News a anunţat că printre persoanele decedate se află şi doi copii. Mai mulţi oameni au fost transportaţi la spitalul Nelio Mendonca din Funchal, “cu fracturi multiple şi răni în zona capului”.

Festa da Senhora do Monte este cel mai mare festival din Madeira, fiind organizat în cinstea patronului spiritual al insulei. Anual, mii de persoane participă la evenimente, printre care şi mulţi turişti. Guvernatorul regional din Madeira, Miguel Albuquerque, îşi anunţase participarea la festival.


Ultimele stiri
Un preot și soția lui le promit bolnavilor de cancer vindecarea prin diete, suplimente și credință, arată o…

Pluton de elită, fără precedent, la competiția tRUNsylvania International 10K: cei mai rapizi alergători pe șosea ai momentului…

DEȘTEPTAREA: Elevii, chemați să poarte negru la școală în semn de protest

Constanța: Trageri cu muniție reală la Capu Midia. Militari români și turci simulează respingerea unui atac aerian |…

Elevii din țară protestează împotriva proiectului uniformelor. Copiii vorbesc despre libertatea de a se exprima prin îmbrăcăminte și…

Misiunea Verde: Deșertul Atacama a înflorit după ploile asociate cu El Niño | AUDIO

Șase miniștri din Cabinetul propus de Siegfried Mureșan sunt audiați luni în comisiile parlamentare

Aleksandar Vučić a demisionat din funcția de președinte al Serbiei. Vizează postul de premier | AUDIO

Vâlcea: Consiliul Județean cere Guvernului 15 milioane de lei pentru ca noua centrală pe gaze să poate furniza…

Tulcea: O echipă specializată a MApN verifică zona Ceatalchioi, după detectarea unei drone în spațiul aerian național



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează