Confidenţialitate


MAI: Corpul de Control al Ministrului face verificări la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”


MAI: Corpul de Control al Ministrului face verificări la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”

O comisie coordonată de secretarul general adjunct al MAI și formată din specialiști ai Departamentului pentru Situații de Urgență, Direcției Medicale și ai Direcției Generale Logistice a fost trimisă de Ministerul Afacerilor Interne la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” pentru a analiza cauzele producerii incidentului din data de 14 noiembrie 2023, când mai mulți studenți au ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară după ce au mâncat la cantina Academiei.

„Până în prezent, au fost dispuse și efectuate următoarele măsuri:

  • Sprijinirea anchetei epidemiologice aflată încă în derulare, inclusiv prin transmiterea probelor prelevate către laboratoare de specialitate;
  • Verificări cu privire la respectarea tuturor normelor de depozitare, de manipulare, de preparare și servire a alimentelor;
  • Prelevarea de probe și efectuarea de analize de laborator atât din alimente cât și din spațiile de preparare și de servire a mesei;
  • Testarea medicală, prin examen de laborator, a personalului care deservește unitatea de alimentație a Academiei;
  • Igienizarea suplimentară a spațiilor de prepare și de servire a mesei și a celor destinate ca săli de clasă;
  • Suplimentarea serviciului medical în instituție pentru atenta supraveghere a studenților”, a transmis Ministerul Apărării Naționale.

MAI: Niciun student nu a fost internat în urma acestui incident

„În urma acestui incident, niciun student al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” nu a fost internat, celor afectați recomandându-li-se tratament medical de specialitate.

Conducerea instituției își exprimă regretul pentru această situație și efectuează demersurile necesare pentru identificarea cauzei, remedierea situației și preîntâmpinarea apariției unor incidente similare”, mai transmite MAI.

Corpul de Control al Ministrului face verificări la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”

„Totodată, conducerea Ministerului Afacerilor Interne a dispus Corpului de Control al Ministrului derularea unei verificări la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, în legătură cu acest caz.

Ministerul Afacerilor Interne și Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” vor informa opinia publică periodic privind evoluția acestui caz”, mai transmite Ministerul Afacerilor Interne.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește și: Verificări la cantina internatului de la Colegiul Spiru Haret din Târgu Jiu. 6 eleve s-au simțit rău după ce au mâncat acolo | AUDIO


Ultimele stiri
Jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai fi primit la conferințele de presă de la Cotroceni pe motiv că…

Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…

Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează