Confidenţialitate


MAE: Niciun român nu se află printre victimele accidentului feroviar din Catalonia


MAE: Niciun român nu se află printre victimele accidentului feroviar din Catalonia

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Până în prezent nu există victime de cetăţenie română în accidentul feroviar din Catalonia, a transmis miercuri Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

„Până la acest moment nu sunt raportaţi cetăţeni români între victime (răniţi) şi nici nu au fost primite solicitări consulare la Consulatul General al Romaniei la Barcelona sau pe numerele de urgenţă”, transmite MAE. Instituția precizează că este în legătură cu autorităţile spaniole.

Un accident feroviar a avut loc marţi seară în Catalonia, în nord-estul Spaniei, când un tren suburban a lovit resturile unui zid de sprijin care se prăbuşise peste calea ferată, a transmis AFP. Un om și-a pierdut viața, iar alți patru au fost grav răniți.

Potrivit operatorului feroviar public din regiune, persoana decedată era mecanicul de locomotivă.

Accidentul din Catalonia a avut loc la două zile după ce două trenuri de mare viteză s-au ciocnit duminică seară în Andaluzia, în sudul Spaniei, tragedie în urma căreia au murit 42 de oameni.


Ultimele stiri
Cum se va regla piața petrolului. Dumitru Chisăliță, expert în energie: Depinde foarte mult de pagubele războiului. Probabil…

Spania: O echipă de cercetători a creat corneea artificială din solzi de pește. În viitor, aceasta ar putea…

Statele Unite ar vrea să trimită în România avioane de luptă și militari. Ștefan Popescu, analist de politică…

Arad: O mașină a luat foc în centrul orașului. Șoferul a reușit să se salveze

Fostul primar liberal al Mangaliei, arestat preventiv în vară pentru luare de mită, a fost plasat în arest…

Trasee montane și aventuri în aer liber: închiriază o mașină pentru o vacanță activă în Cluj-Napoca (P)

Rămâi fără bani când apare o oportunitate? Soluții rapide ca să nu spui „pas” (P)

Grădina fără stres: florile perfecte pentru cei care au puțin timp la dispoziție (P)

Cinci români au fost repatriați din Pakistan. Unul dintre ei a povestit pe rețelele de socializare despre experiența…

Președintele Nicușor Dan a convocat miercuri ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării