Confidenţialitate


Mădălina Ghenea, prezenţă ravisantă la San Remo – GALERIE FOTO


Mădălina Ghenea, prezenţă ravisantă la San Remo – GALERIE FOTO

Mădălina Ghenea, actriță și fotomodel de succes mondial, a cucerit publicul din Italia în calitate de co-prezentatoare a celei de-a 66 ediţii a Festivalului de muzică de la San Remo, care se desfăşoară între 9 şi 13 februarie, la Teatrul Ariston.

În cadrul festivalului care a debutat cu Elton John drept invitat special, Mădălina Ghenea, în vârstă de 27 de ani, a vorbit publicului despre copilăria ei din România şi despre cum obişnuia să urmărească evenimentul cu sufletul la gură împreună cu toată familia.

Alături de gazda principală a evenimentului, Carlo Conti, românca Mădălina Ghenea a făcut senzaţie pe scena festivalului cu ţinutele sale elegante care i-au pus în valoare talia şi decolteul.

Rochiile purtate de Mădălina Ghenea în prima seară a festivalului au fost realizate de celebra creatoare de modă italiancă Alberta Ferretti. 

Născută la Slatina în 1987, cariera Mădălinei Ghenea în domeniul modei a început pe când avea 15 ani. În 2010, a participat la concursul “Ballando con le stele”, difuzat de televiziunea italiană Rai Uno.

Mădălina Ghenea a debutat ca actriţă în 2011, în comedia italiană “I Soliti Idioti”, în regia lui Enrico Lando. A jucat şi în filmul “Dom Hemingway”, în regia lui Richard Shepard, în care apare alături de Jude Law.

De asemenea, Mădălina Ghenea a primit premiul Sorriso diverso Roma 2012, pentru rolul interpretat în filmul “Razzabastarda” de Alessandro Gassman, distincţia fiind acordată de o asociaţie culturală la ediţia din 2012 a Festivalului Internaţional de Film de la Roma.

Cea mai recentă apariţie cinematografică a Mădălinei Ghenea a fost în “Youth”, de Paolo Sorrentino, unde a jucat alături de actorii Michael Caine şi Harvey Keitel.

Mădălina Ghenea a fost desemnată una dintre cele mai dorite femei ale anului 2012 într-un top alcătuit de site-ul AskMen.com şi, de-a lungul timpului, ar fi avut relaţii cu actori faimoşi, precum Leonardo DiCaprio, Gerard Butler şi Michael Fassbender, potrivit informaţiilor apărute în presa internaţională.

 

 

 


Ultimele stiri
Olguța Vasilescu le ia apărarea „puciștilor” din PNL: „Să se dea oameni afară din partidele politice pentru că…

1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”