Confidenţialitate


Luni se alege orașul care va găzdui sediul Agenției Europene a Medicamentului


Luni se alege orașul care va găzdui sediul Agenției Europene a Medicamentului

Votul este organizat ca urmare a ieșirii Marii Britanii din UE. Votul pe care il vor da miniștrii care participă la Consiliul UE pentru Afaceri Generale seamănă cu conclavul papal.

Potrivit unei surse diplomatice, nimeni nu poate anticipa rezultatul votului : miniștrii vor sta închiși  ore în șir într-o sala iar  votul va fi secret si în mai multe runde.

Prima rundă de vot va fi în jurul orei 15:00 GMT. Dacă nu se obține o majoritate, primele orașe clasate în urma acestei runde vor intra în runda a doua a votului. Ar putea urma chiar o a treia de vot dacă tot nu se obține o majoritate, nefiind exclusă nici tragerea la sorți în caz de egalitate deplină.

19 orașe și-au depus candidatura pentru găzduirea viitorului sediu al Agentiei Europene a Medicamentului. A apărut si ideea mai multor sedii, în diferite orașe, însă aceasta s-ar putea lovi de refuzul unora dintre cei 900 de angajați ai Agentiei, iar împărțirea activității ar putea implica și alte neajunsuri.

Amsterdam, Milano și Barcelona au desfășurat campanii intense pentru a convinge că merită cel mai mult să gazduiasca sediul Agentiei. Cit priveste tarile din sud-estul Europei, precum Romania, un sondaj efectuat în rândul angajaților EMA a arătat că majoritatea ar prefera mai degrabă să-și dea demisia decât să se mute acolo.

Competitia fiind atit de intensa, s-au facut si pariuri : favorite ar fi orașele Milano, Amsterdam și Bratislava.

 


Ultimele stiri
Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…

Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează