Confidenţialitate


Luni încep simulările examenelor naţionale


Luni încep simulările examenelor naţionale

Ministerul Educaţiei organizează şi în acest an şcolar simulări ale examenelor naţionale pentru elevii care finalizează ciclurile gimnazial şi liceal: Evaluarea Naţională pentru elevii clasei a VIII-a şi examenul naţional de Bacalaureat.

Primii care vor susţine aceste simulări sunt cei 188.000 de elevi înscrişi în clasa a VIII-a. Astfel, conform calendarului de desfăşurare a acestei simulări, luni, 22 februarie, este prevăzută proba scrisă la Limba şi literatura română. Marţi, 23 februarie, se va desfăşura proba de Matematică, iar miercuri, 24 februarie, va avea loc proba la Limba şi literatura maternă (pentru elevii care studiază în limbile minorităţilor naţionale). Rezultatele vor fi comunicate elevilor în data de 4 martie.

Notele obţinute nu se trec în catalog. În situaţia în care se doreşte consemnarea notei în catalog, elevul trebuie să solicite acest lucru profesorului. În urma analizării rezultatelor, inspectoratele şcolare judeţene vor lua măsuri de monitorizare şi control, dar şi de remediere a problemelor, acolo unde acest lucru se impune.

Anul trecut, 96,17% dintre elevii înscrişi în clasa a VIII-a (adică 180.442 de elevi) au participat la toate probele simulării, iar 50,68% dintre cei prezenţi (91.445 de elevi) au obţinut medii peste 5. Cele mai ridicate procente de promovare s-au înregistrat în judeţul Bacău – 68,56% (rată prezenţă – 99,47%), municipiul Bucureşti – 64% (rată prezenţă – 95,03%), judeţul Giurgiu – 63,8% (rată prezenţă – 92,05%) şi judeţul Bihor – 61,8% (rată prezenţă – 90,36%). Cele mai slabe rezultate (rate de promovare sub 40%) s-au consemnat în judeţele Caraş-Severin (36,27%), Vaslui (38,55%) şi Tulcea (39,89%). În aceste judeţe prezenţa a fost, în medie, de aproximativ 95%.

Simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat pentru elevii claselor a XI-a şi a XII-a din anul şcolar 2015-2016 are următorul calendar: Limba şi literatura română (7 martie), Limba şi literatura maternă (8 martie), proba obligatorie a profilului (9 martie) şi, exclusiv pentru elevii claselor a XII-a, proba la alegere a profilului şi specializării (10 martie). Toate probele sunt scrise. Afişarea rezultatelor va avea loc pe data de 18 martie.


Ultimele stiri
Cătălin Drulă, despre relația USR cu Nicușor Dan: „Nu vedem lucrurile la fel”. „N-am văzut la fel care…

O delegație a Ucrainei va merge în următoarele două zile în SUA pentru discuții. Zelenski: „Sper că vor…

Negocierile pentru formarea Guvernului. Luca Niculescu: „Sunt optimist după această primă zi de dialog cu cei de la…

Directorul Poliției Locale Constanța, trimis în judecată de DNA. Ar fi scos din circuit 60 de amenzi de…

Un nou punct de trecere a frontierei România-Ucraina a fost deschis la Sighetu Marmației

O alertă alimentară nu se verifică pe Facebook. Cum afli dacă produsul pe care l-ai cumpărat este cel…

Ce au decis liberalii după discuția cu premierul desemnat. Ilie Bolojan: PNL va intra în opoziție dacă PSD…

„Semaforul” furnizorilor de energie și gaze: ANRE introduce un sistem cu șase culori pentru reclamațiile clienților | AUDIO

Constanța: Control judiciar timp de 60 de zile pentru femeia care ar fi făcut ilegal sute de intervenții chirurgicale…

Rareș Bogdan, după audierea la DNA Iași în dosarul Fănel Bogos: „Din funcția de vicepreședinte al PNL am…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează