Confidenţialitate


Luni, încep probele scrise ale examenului de Bacalaureat


Luni, încep probele scrise ale examenului de Bacalaureat

Probele scrise ale examenului de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie, încep luni, 26 iunie, cu testul de Limba şi literatura română – proba scrisă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Marţi, 27 iunie, se va desfăşura probă la Limba şi literatura maternă, iar miercuri, 28 iunie, va avea loc proba obligatorie a profilului.

Ultima probă scrisă din această sesiune, probă la alegere a profilului şi specializării, este programată vineri, 30 iunie.

Pentru susţinerea probelor scrise, în cele 439 de centre de examen, s-au înscris peste 135.000 de candidaţi din toate promoţiile.

Afişarea primelor rezultate este prevăzută pentru data de 5 iulie, până la ora 16.00. În aceeaşi zi, vor putea fi depuse contestaţiile, în intervalul orar 16.00 – 20.00.

Rezultatele finale vor fi cunoscute în data de 10 iulie.

Accesul candidaţilor în centrele de examen la probele scrise se face în intervalul 7.30 – 8.30, pe baza unui act de identitate valid, cu fotografie.

Timpul alocat redactării unei lucrări scrise este de trei ore, calculat din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate pentru fiecare candidat.

‘Pentru rezolvarea subiectelor candidaţii folosesc numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică şi Geografie, candidaţii pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită de asistenţi. Toate sălile de examen trebuie să aibă în dotare camere funcţionale de supraveghere video şi audio. Nu este permis accesul în săli cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare’, precizează MEN.

Candidaţilor le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul.

Cei surprinşi în aceste situaţii vor fi eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceştia ori de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane şi indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept consecinţă, nu vor mai putea participa la probele următoare şi vor fi lipsiţi de posibilitatea recunoaşterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale.

De asemenea, aceşti candidaţi nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat.

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească mai multe condiţii, cumulativ, anume susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, susţinerea tuturor probele scrise şi nota 5 la fiecare dintre acestea şi obţinerea mediei 6 cel puţin, la probele scrise.

Absolvenţii care au promovat toate clasele liceale cu medii generale de minimum 9,50, iar la examenul de Bacalaureat au obţinut media 10 primesc diplomă de merit.

În mod identic cu Evaluarea Naţională, lucrările vor fi evaluate în centre zonale de evaluare din alte judeţe decât cele în care au avut loc probele. În conformitate cu prevederile metodologice, în urma evaluării lucrărilor contestate ‘nota iniţială se poate modifica, după caz, prin creştere sau descreştere, prin nota acordată la contestaţii.’

Nota comisiei de contestaţii devine, aşadar, finală, întrucât nu se mai aplică regula celor 0,5 puncte diferenţă între nota de la evaluarea iniţială şi cea de la contestaţii.

 


Ultimele stiri
Senatul a respins proiectul privind unirea Republicii Moldova cu România. Cu ce argumente au venit extremiștii. Le-au răspuns…

Sondaj CURS: AUR ar obține 34% la alegerile parlamentare și ar fi urmat de PSD și PNL |…

România în Direct. Mureșan este Bolojan 2.0? Ce măsură să ia prima dată?

Premierul desemnat prezintă prioritățile din programul de guvernare: relansare economică, investiții în energie, fără noi creșteri de taxe…

UDMR va vota guvernul Mureșan. Kelemen Hunor a discutat cu premierul desemnat despre programul de guvernare, nu și…

Președintele României, discurs în cadrul Adunării Generale a ONU și în Consiliul de Securitate. Intervențiile se vor concentra…

Donald Trump, discurs la Adunarea Generală a ONU. Liderul american a amenințat Iranul și Cuba, însă a anunțat…

Planul de Acţiune pentru deblocarea exporturilor de ovine: Vaccinările vor începe cel târziu la 1 octombrie. Apoi, exporturile…

Politologul Costin Ciobanu, despre șansele Guvernului Mureșan: „AUR poate să genereze anumite surprize”. Ce spune despre intențiile PSD…

Protestul ciobanilor din Piața Victoriei: încă șapte manifestanți violenți au fost reținuți după un val de percheziții în…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează