Confidenţialitate


LUMEA EUROPA FM: Secțiile ATI cu aripi | REPORTAJ


LUMEA EUROPA FM: Secțiile ATI cu aripi | REPORTAJ

În luna decembrie, locurile libere la ATI pentru pacienții cu covid se puteau număra pe degete. La un moment dat, la terapie intensivă erau internați aproape 1.300 de bolnavi cu forme severe de covid-19. La nivel național, situația s-a mai îmbunătățit între timp. Dar punctual, în mai multe orașe, spitalele fac față cu greu numărului mare de îmbolnăviri.

Uneori, singurul pat de ATI liber se află la câteva sute de kilometri și de multe ori, a fost nevoie ca pacienții să fie transportați cu avioane militare Spartan. O astfel de operațiune presupune eforturi logistice uriașe și pe lângă piloți și medici, în spatele fiecărei misiuni se mai află zeci de tehnicieni, operatori radar, pompieri și nu numai. Pentru aceste zboruri, avioanele Spartan sunt echipate ca niște secții ATI.

Gândiți-vă numai că fiecare pacient intubat este asistat de un medic și un asistent, care nu de puține ori, au trebuit să scoată pacientul din stop cardio respirator pe timpul zborului. Uneori, în timp ce avionul trecea prin zone cu turbulențe. Victor Marin a văzut ce presupune o astfel de misiune.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Pacienții vor putea beneficia de teleradiologie și de interpretarea la distanță a investigațiilor imagistice | AUDIO

Uniunea Europeană introduce o nouă taxă „de procesare” pentru coletele mici care ajung în statele membre din afara…

SONDAJ: Trei din zece angajați români se tem că ar putea pierde locul de muncă din cauza contextului…

Românii vor primi notificări când consumul de electricitate sau gaze se apropie de limita prevăzută în contractul cu…

OUG pentru carburanți, publicată în Monitorul Oficial. Adaosul la benzină și motorină, plafonat la nivelul mediu din 2025.…

Presa turcă laudă perfomanța jucătorilor săi în urma meciului cu România: „Arda Güler a făcut diferența” | AUDIO

România în Direct. De ce nu (mai) suntem buni la sport?  | VIDEO

Ratingul României, reconfirmat de JCR la BBB+: perspectivă stabilă și deficit bugetar în scădere

Ziua Mondială a Teatrului 2026: premiere, proiecții speciale și mesaje emoționante din partea actorilor: „Tot ce am e…

Vizită oficială a premierului slovac Robert Fico în România: întâlniri cu Ilie Bolojan și Nicușor Dan | VIDEO