Confidenţialitate


Lumânări aprinse în fața ambasadei României din Paris în memoria victimelor din clubul Colectiv – GALERIE FOTO


Lumânări aprinse în fața ambasadei României din Paris în memoria victimelor din clubul Colectiv – GALERIE FOTO

Marți seara, în fața Ambasadei României din Paris, mai mulți români, dar și câțiva francezi care au aflat despre tragedia produsă în urmă cu trei ani în București, în clubul Colectiv, au aprins lumânări și au lăsat flori în memoria victimelor.

Momentele emoționante petrecute în fața Ambasadei României din Paris au fost surprinse în imagini de fotograful Octav Drăgan.

În timp ce la Paris se aprindeau lumânări și erau aduse flori în fața ambasadei, la București s-a desfășurat Marșul Chitarelor, în memoria victimelor incendiului din clubul Colectiv, la care au luat parte peste 2000 de persoane.

Manifestări asemănătoare au avut loc în mai multe orașe, printre care Timişoara, Cluj-Napoca, Arad, Zalău, Iași și Sibiu, după cum au relatat corespondenții Europa FM.

Imaginile surprinse de Octav Drăgan în fața Ambasadei României din Paris:

La 30 octombrie 2015, în clubul Colectiv, local situat pe strada Tăbăcarilor din București, sute de persoane asistau la un concert al trupei Goodbye to Gravity.

Incendiul a izbucnit din cauza unor artificii aprinse în timpul recitalului. Flăcările s-au extins rapid din cauza izolaţiei tavanului.

Tinerii prezenţi în incintă, peste limita admisă de lege, au rămas captivi întrucât uşa de ieşire era prea strâmtă, iar cea pentru situaţii de urgenţă era blocată.

Unele dintre victime au suferit grave arsuri, externe sau interne, ori au fost prinse în busculada creată.

În noaptea tragediei din Colectiv s-au stins 27 de persoane: Carmen Irina Opriţă, Anda Ioana Epure, Vlad Ţelea, Mihaela Vieru, Gabriel Matei, Nicoleta Baldovin, Petru Andrei Bucă, Andrei Ştefan Hamed, Radu Palada, Diana Elena Enache, Alexandru Cătălin Simion, Cătălina Ioniţă, Valentina Florea, Nelu Tilie, Maria Dorina Vulcu, Mihai Cătălin Alexandru, Adrian Rugină, Marius Ştefan Ruşitoru, Paul Alexandru Georgescu, George Claudiu Petre, Ioan Tripa, Monica Tănăsoiu, Laurenţiu Marian Vârlan, Constantin Marian Ignat, Ionuţ Valentin Fieraru, Simona Livia Stan și Maria Ion.

Numărul deceselor în urma tragediei din Colectiv a crescut la 64 în lunile care au urmat incendiului. În 2017, un supravieţuitor s-a sinucis pe fondul depresiei, ridicând bilanţul tragediei la 65 de morţi.


Ultimele stiri
PNL acuză PSD că întârzie intenționat adoptarea legii salarizării unitare, de care depinde îndeplinirea unui jalon din PNRR.…

Fosta șefă adjunctă a Cabinetului lui Zelenski, Iryna Mudra, a fost arestată preventiv într-un dosar de spălare de…

Ce înseamnă calitatea pentru clienții unui atelier de bijuterii personalizate? (P)

Programarea la salon nu mai începe cu un telefon: cum schimbă platformele online rutina de beauty (P)

Dispute în Parlament pe modificarea legislativă care ar oferi salarii compensatorii pentru angajații de la stat concediați. PSD…

MAE de la București confirmă convocarea însărcinatului cu afaceri al României la sediul MAE de la Moscova

Zi decisivă pentru Legea integrității. Proiectul a fost adoptat de comisiile Senatului. Plenul va da votul final |…

Trei bărbaţi au fost reţinuţi de Poliţie după scandalul izbucnit la Maternitatea din Brașov | VIDEO

Festivalul „Puppets Occupy Street” a început la Craiova. Artiști din 16 țări, spectacole și parade în aer liber…

Momentul detonării bucății de dronă găsite pe plaja din stațiunea Olimp. Oamenii, avertizați prin Ro-Alert: „Nu există pericol…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează