Confidenţialitate


LukOil a declinat oferta unei companii petroliere chineze, care voia să negocieze cumpărarea rafinăriei Petrotel Ploieşti


 

Surse citate de Reuters precizează că scrisoarea de intenţie a fost adresată în martie.

Compania Kajel Holdings Limited, cu sediul în Insulele Virgine britanice, ar fi  fost mandatată de compania China Peace Petroleum Group, cu sediul la Beijing, specializată în importul şi exportul de produse petroliere.

Thomas Muller, vicepreşedinte al LukOil, a confirmat săptămâna trecută că au existat oferte pentru rafinăria de la Ploieşti, subliniind însă că nu este de vânzare.

LukOil a cerut intervenţia Comisiei Europene în ancheta din România, după ce procurorii au pus sechestru pe active în valoare de 2,2 miliarde de euro, inclusiv conturi bancare din Marea Britanie şi Olanda.

Compania a contestat în justiţie măsurile asiguratorii și susține că acuzaţiile de spălare de bani şi evaziune fiscală formulate de anchetatorii români sunt “absolut nefondate”.


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu