Confidenţialitate


Luka Modric, cel mai bun jucător la gala FIFA The Best


Luka Modric, cel mai bun jucător la gala FIFA The Best

Câştigător al Ligii Campionilor cu Real Madrid şi vicecampion mondial cu naţionala Croaţiei, mijlocaşul Luka Modric a fost desemnat cel mai bun fotbalist al anului, luni seara, în cadrul Galei Premiilor ”The Best”, organizată la Londra de Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA).

În vârstă de 33 ani, croatul s-a impus în faţa portughezului Cristiano Ronaldo, transferat vara aceasta de la Real Madrid la Juventus Torino, şi a egipteanului Mohamed Salah, finalist cu Liverpool în Liga Campionilor, notează Agerpres.

Luka Modric, desemnat şi cel mai bun jucător al Cupei Mondiale din Rusia, în iulie, a primit distincţia din mâinile preşedintelui FIFA, Gianni Infantino.

Cristiano Ronaldo câştigase Premiul ”The Best” la primele sale două ediţii, cele în 2016 şi 2017.

”Este o mare onoare şi un sentiment frumos să mă aflu aici cu acest trofeu incredibil în mână. Îi felicit pe Cristiano (Ronaldo) şi pe Salah pentru un sezon excelent. Cu siguranţă vor avea şi alte şanse în viitor”, a afirmat Luka Modric.

”Acest premiu nu este doar al meu, este şi al coechipierilor de la Real Madrid şi din naţionala Croaţiei, al antrenorilor mei şi al tuturor celor fără de care nu ar fi fost posibil. Vreau să mulţumesc familiei mele, fără susţinerea căreia nu aş fi fost aici. Vreau să spun că echipa Croaţiei din 1998, care a terminat pe locul al treilea la Cupa Mondială, a fost inspiraţia mea. Acum sper că vom fi o inspiraţie pentru generaţiile care vin”, a mai spus croatul.


Ultimele stiri
Mesajul Patriarhului Daniel pentru Papa Leon, înaintea intervenției chirurgicale | AUDIO

De ce este important ca tinerii să studieze istoria Holocaustului în România. Explicațiile cercetătorului Marius Cazan | VIDEO

Buzău: Concursul pentru posturile de directori de școli, suspendat cu o zi înainte de prima probă, anunță ISJ

Acordul Trump-Putin pentru motorina, fără efect asupra prețurilor globale. Explicațiile unui expert în energie. UE a reacționat la…

Italia: O femeie a devenit mamă la 59 de ani. Tatăl copilului are 70 de ani | AUDIO

Brașov: Reacția conducerii IAR Ghimbav după protestele angajaților față de blocarea creșterilor salariale

Sebastian Stan, despre rolul său din „Fjord”: „A dat un sens mai profund legăturii mele cu România și…

Academia Europa FM. Ce știe copilul tău despre istoria Holocaustului în România? Invitat este Marius Cazan, cercetător la…

Scumpiri la gaze și energie electrică. Explicații, pe larg, de la conducerea Ministerului Energiei: „România are o oarecare…

Franța: Directorul și o profesoară, împușcați într-o școală gimnazială. Un elev de 14 ani a fost arestat



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează