Confidenţialitate


Lituania şi Danemarca cer ca UE să nu mai acorde vize turistice cetățenilor ruși. Unele state au început deja să limiteze accesul acestora


Lituania şi Danemarca cer ca UE să nu mai acorde vize turistice cetățenilor ruși. Unele state au început deja să limiteze accesul acestora

Lituania şi Danemarca susţin o interdicţie la nivelul UE a vizelor turistice pentru cetăţenii ruşi. Miniştrii de externe din cele două țări au cerut adoptarea unei poziţii la nivelul UE privind acest subiect. Finlanda şi Estonia au cerut un plan la nivelul UE, dar cancelarul german Olaf Scholz şi Comisia Europeană sunt până în prezent împotriva propunerii.

Lituania a suspendat deja în mare parte emiterea de vize şi permise de şedere pentru cetăţenii ruşi drept reacţie la invazia Ucrainei, la fel ca şi celelalte state baltice, Estonia şi Letonia.

La rândul ei, Finlanda a înăsprit regulile privind emiterea de vize.

Danemarca, unde vin foarte puţin ruşi comparativ cu ţări ca Finlanda, este de acord cu necesitatea unui răspuns UE coordonat, dar susţine că va adopta măsura individual dacă este necesar.

Republica Cehă, care deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE limitează şi ea numărul vizelor turistice pentru ruşi.

Suedia nu a luat încă o decizie privind această chestiune, în timp ce Norvegia, care nu este membră UE, ar susţine orice acţiune comună.

Subiectul ar putea fi discutat la o reuniune a miniştrilor de externe ai UE de la sfârşitul lunii.

Citește și: Rușii au închis temporar podul peste strâmtoarea Kerci, care leagă Crimeea ocupată de Rusia continentală

Foto: Shutterstock


Ultimele stiri
Jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai fi primit la conferințele de presă de la Cotroceni pe motiv că…

Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…

Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează