Confidenţialitate


Lituania atrage atenția că lumea se află în fața pericolului unui al Treilea Război Mondial dacă Putin preia controlul asupra Ucrainei | AUDIO


Lituania atrage atenția că lumea se află în fața pericolului unui al Treilea Război Mondial dacă Putin preia controlul asupra Ucrainei | AUDIO

Îngrijorări legate de intențiile Federației Ruse se fac din ce în ce mai auzite în ultimele zile în special din partea fostelor state ale Uniunii Sovietice. După Republica Moldova, e rândul Lituaniei să atragă atenția că omenirea se află în fața pericolului unui Al Treilea Război Mondial, dacă Putin va prelua controlul asupra Ucrainei.

Preşedintele Lituaniei l-a atenţionat pe secretarul american de stat Antony Blinken, aflat într-un turneu în statele baltice, că un eşec în oprirea agresiunii declanșate de președintele rus Vladimir Putin în Ucraina ar duce la un conflict global. De aceea – spune el – lumea este obligată să îi ajute pe ucraineni „prin toate mijloacele posibile”.

Președintele Gitanas Nauseda e convins că Putin nu se va opri în Ucraina. Îngrijorări similare vin și dinspre Republica Moldova și Georgia.

Spre deosebire de ultimele două, Lituania este, însă, stat membru NATO.

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a declarat că Rusia ar fi încercat să „submineze democrația Lituaniei și să semene polarizarea cu atacuri cibernetice și dezinformare” – potrivit BBC. Dar, el a spus că SUA și țările aliate sunt „gata să facă față oricărei amenințări” la adresa NATO. După Lituania, Blinken urmează să mai ajungă în Letonia şi Estonia.

Sursa foto: Inquam Photos / Silviu Filip

Citește și: Guvernul rus a aprobat o listă cu ţări şi teritorii neprietenoase, printre care se află și România | AUDIO

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…

Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează