Confidenţialitate


Litoralul românesc, plin de deșeuri


Litoralul românesc, plin de deșeuri

Cantitatea de deșeuri abandonate pe plajele de pe litoralul Mării Negre aproape s-a triplat vara aceasta față de luna aprilie. Plajele din Constanța, Eforie și Mamaia sunt sufocate de gunoaie, mai bine de trei sferturi dntre acestea fiind deșeuri din plastic, se arată într-un raport al organizației Mare Nostrum.

Plajele de la Marea Neagreă au fost de aproape trei ori mai murdare la finalul verii decât la începutul sezonului estival, anul 2019 fiind desemnat cel mai murdar pe plajele litoralului românesc, în urma monitorizărilor făcute de ONG-ul din Constanța.

În sesiunea din septembrie, Mare Nostrum a monitorizat opt sectoare de plajă, atât din nordul, cât și din sudul litoralului românesc fiind găsite peste 33.000 de deșeuri, aceasta fiind cea mai mare cantitate de deșeuri înregistrată din 2014 până în prezent.

„Potrivit datelor noastre, această sesiune înregistrează un record negativ, mai exact avem cu 6.000 mai multe deșeuri identificate decât în sesiunea din octombrie 2016, care deținea până acum recordul negativ la acest capitol. Nu este o veste bună, din niciun punct de vedere, aceasta fiind o involuție din punct de vedere al responsabilității”, a precizat într-un comunicat de presă Angelica Paiu, coordonator proiect în cadrul ONG Mare Nostrum.

Potrivit datelor înregistrate de organizație, cel mai murdar sector de plajă este cel din Constanța, cu peste 9.300 de deșeuri, urmat de Eforie, „sector campion la capitolul greutate deșeuri, adică 62 kg”, iar pe al treilea loc se află Mamaia.

La polul opus, cele mai curate sectoare sunt cele din Corbu, Vama Veche și Tuzla.

Conform datelor prezentate de organizație, plasticul continuă să sufoce plajele românești, elementele din material polimeric artificial însumând aproape 80 la sută din totalul deșeurilor.

„Față de sesiunile trecute, am constatat o creștere a numărului de obiecte cu grad de risc, atât pentru faună, dar mai ales pentru sănătatea umană: scutece, absorbante, tampoane, plasturi, seringi, bețe de urechi. Acestea degradează calitatea apei pentru scăldat și pot prezenta un risc pentru sănătatea umană”, a mai precizat Angelica Paiu.

Reprezentantul Mare Nostrum a mai spus că în acest an s-au înregistrat peste 45.000 de deșeuri în cele două sesiuni.

Față de luna aprilie, numărul de elemente inventariate a fost de 2,6 ori mai mare, iar față de luna septembrie 2018, acesta a crescut cu peste 9.000 de deșeuri.

Din 2014 și până acum, ONG Mare Nostrum a inventariat și eliminat în mod corespunzător 146.464 de deșeuri.


Ultimele stiri
Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO

AUR contestă decizia Primăriei Capitalei de a nu aviza mitingul de susținere a lui Călin Georgescu | AUDIO

Președinta Comisiei Europene anunță la București sprijin financiar suplimentar pentru întărirea securității la Marea Neagră | VIDEO

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială mai amplă. Comasarea comunelor cu până la 3.000 de locuitori și reorganizarea orașelor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează