Confidenţialitate


Lista noului cabinet e finalizată – peste 20 de miniştri dintre care 8 femei; 4 portofolii revin ALDE


Lista noului cabinet e finalizată – peste 20 de miniştri dintre care 8 femei; 4 portofolii revin ALDE

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat la România TV, că lista cu miniştrii din Cabinetul Grindeanu este completă, iar noul Guvernul are în componenţă 8 femei, existând  peste 20 de portofolii.

“Lista e completă, chiar acum am terminat discuţia cu domnul Sorin Grindeanu. Mi se pare firesc şi corect ca colegii mei să fie cei care află primii (numele viitorilor miniştri – n.r.), în Comitetul Executiv Naţional, nu din presă. Aşa am condus partidul şi aşa îl voi conduce în continuare, cu un mare respect faţă de colegii mei de partid şi faţă de regulile pe care eu le-am impus în partid“, a afirmat Liviu Dragnea, potrivit News.ro.

Liderul social-democraţilor a mai spus că negocierea cu ALDE în privinţa împărţirii ministerelor s-a terminat, urmând ca aceştia să primească 4 portofolii.


Ultimele stiri
Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…

Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează