Confidenţialitate


Lipsa judecătorilor din instanțe duce la termene mai lungi de soluționare a dosarelor


Lipsa judecătorilor din instanțe duce la termene mai lungi de soluționare a dosarelor

Mai multe instanțe de pe raza Curții de Apel Suceava funcționează la limita de avarie în privința numărului de judecători, ceea ce ar putea duce la termene mult mai lungi de soluționare a dosarelor aflate pe rol.

Problemele au apărut ca urmare a faptului că în 2020 nu s-au mai făcut angajări în sistem, dar și a pensionărilor de la final de an.

Judecătorul Cristinel Grosu, președintele Curții de Apel Suceava, a precizat că numărul magistraților de la instanțele arondate a scăzut accelerat în 2020 față de anii precedenți.

Dacă până acum lipsurile se înregistrau la nivelul judecătoriilor, această vulnerabilitate se simte mai nou la toate instanțele, inclusiv tribunale și Curtea de Apel.

De departe, situația cea mai delicată este la Judecătoria Fălticeni. Această instanță are în schemă 8 posturi, dar funcționează cu un judecător pensionar și un altul stagiar. Pentru ca activitatea să nu intre în colaps, la Judecătoria Fălticeni au fost delegați doi magistrați de la alte instanțe.

Situația nu este mai bună nici la judecătoriile din Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului și Botoșani, care funcționează cu un număr mult mai mic de magistrați față de organigramă.

În total, Curtea de Apel Suceava și cele 12 instanțe arondate ar trebui să funcționeze cu un număr de 231 de judecători.

În acest moment lipsesc 39 de oameni, din care 8 s-au pensionat la finalul anului trecut, cei mai mulți de la judecătorii acolo unde sunt și cele mai acute probleme de personal.


Ultimele stiri
S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează