Confidenţialitate


Lipsă de interes din partea aleșilor pe final de mandat. 27 de proiecte de lege, adoptate tacit de Senat din lipsă de cvorum


Lipsă de interes din partea aleșilor pe final de mandat. 27 de proiecte de lege, adoptate tacit de Senat din lipsă de cvorum

         Parlamentarii ”șomează” pe final de mandat: 27 de proiecte de lege au trecut astăzi tacit de Senat pentru că nimeni nu s-a ocupat să le dezbată.

Printre ele se numără ordonanța de urgență privind lucrările scrise în penitenciar şi modificările la legea antifumat, care vizează redefinirea spaţiului închis şi înființarea unor cluburi de fumători.

Acum, aceste inițiative vor merge la Camera Deputaților în forma inițială.

Unii senatori au intrat deja în campanie electorală pentru a mai câștiga încă un mandat, alții pur și simplu nu mai participă la lucrări,  explică situația vicepreședintele Senatului Ioan Chelaru, care recunoaște, cu părere de rău, că așa se întâmplă de regulă la finalul legislaturii.

”Vă spun ca parlamentar cu experienţă, în general, se mai întâmplă la sfârşitul mandatului, se întâmplă şi în timpul mandatului, dar în general la sfârşitul mandatului, să constatăm că, din lipsă de cvorum şi de activitate, sau poate că unii colegi sunt deja în campanie… Nu vreau să justific pe nimeni, fiecare coleg îşi justifică în faţa propriului electorat activitatea”, a spus Chelaru. 

El a menţionat că unii senatori au intrat deja sau se gândesc la campania electorală.

”Au alte activităţi, alţii au renunţat deja la activitate, nemaifiind susţinuţi. E greu să dau explicaţii pentru alţii dar, la experienţa mea, pot să vă spun că, în general, cu două trei săptămâni înainte de finalul mandatului, activitatea se desfăşoară un pic mai greu”, a adăugat Chelaru. 

Ioan Chelaru a ţinut să precizeze că, deşi aflaţi la final de mandat, colegii săi încă depun iniţiative, care sunt transmise la comisii pentru dezbatere şi apoi adoptare în plen. În plus, la Senat au venit şi multe proiecte de lege ale Guvernului. 

Vicepreşedintele Senatului a adăugat că programul de lucru al Senatului este cel clasic şi săptămâna viitoare: şedinţă de plen luni şi marţi, miercuri şi joi comisii, iar vineri –  activităţi în teritoriu.

 


Ultimele stiri
S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează