Confidenţialitate


“Lie Like This”, noul single Julia Michaels


“Lie Like This”, noul single Julia Michaels

Julia Michaels lansează prima ei piesă solo din acest an, “Lie Like This”.

“Este vorba despre a ezita în legătură cu un lucru nou, frumos, dar și despre a te abandona lui, pentru că știi că este cu adevărat special. Există un spectru larg al dragostei. Acum plângi, prăbuşindu-te pe podea, că v-ati despărţiti sau ceva nu a funcționat așa cum ți-ai dorit; apoi, dintr-o dată, te săruți într-un parc și te ții de mână cu cineva nou și ai fluturi in stomac. Dragostea are un spectru foarte de larg, o gamă de diversă de emoții și am vrut să îi sintetizez esenţa într-un cântec.”, spune Julia Michaels .

Piesa are pentru moment parte doar de un lyric video.


Ultimele stiri
Președintele Nicușor Dan, prezent la Centenarul PNȚ. El susține că este importantă reafirmarea democrației | AUDIO

Pelerinaj la Iași: Peste 20 de mii de credincioși așteaptă să se închine la racla Sfintei Parascheva |…

Negocieri în impas privind viitorul buget al Uniunii Europene: Irlanda propune reduceri. Negociatorul-șef al Parlamentului European pentru bugetul…

Statele Unite vor importa motorină din Rusia. Decizia a fost criticată de președintele ucrainean Volodimir Zelenski | AUDIO

Achiziții de lux din bugetul ANM: sute de mii de lei pe parfumuri, haine și cosmetice. Ministra Mediului…

Brașov: Doi vârstnici dați dispăruți de familie au fost găsiți decedați într-o zonă forestieră | AUDIO

Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…

MApN avertizează asupra unei dezinformări privind încorporarea de urgență a tinerilor în Armată

Eurostat: România, pe primul loc în UE la vacanțele petrecute de cetățeni în propria țară | AUDIO

Administrația Trump impune sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale, instituție unde a lucrat Navi Pillay, câștigătoarea Nobelului pentru Pace.…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează