Confidenţialitate


Leo Iorga a fost depus azi la Casa Eliad


Leo Iorga a fost depus azi la Casa Eliad

Cei care vor să-și ia rămas bun de la Leo Iorga o pot face luni. De la ora 11:00, Leo Iorga a fost depus la Casa Eliad iar înmormântarea artistului o să fie marți, la ora 12:00, la Cimitirul Bellu din București.

Leo Iorga s-a stins din viață sâmbătă, la vârsta de 54 de ani, fiind răpus de cancer, după aproape nouă ani în care a luptat cu boala și a urmat numeroase tratamente, inclusiv în străinătate.

Invitat în luna iunie în emisiunea Clubul de Seară, de la Europa FM, Leo Iorga a fost întrebat dacă este fericit.

“Da și nu. Da, pentru că Dumnezeu mi-a dat viața asta pe care alții n-au trăit-o în șapte vieți. Nu, pentru că n-am destul timp să fac ceea ce aș vrea și destulă formă fizică. Eu sunt fericit pentru că pot trăi de pe astăzi pe mâine și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta”, a fost răspunsul lui Leo Iorga în emisiunea transmisă în direct de Europa FM.

Fost membru al trupelor Cargo, Compact, Schimbul 3, PACT by Leo Iorga & Adi Ordean, Leo Iorga s-a născut la 2 decembrie 1964, la Arad. A început să cânte la 14 ani ca toboşar (1978), în trupa liceului „Ioan Slavici” (1980-1982). A cântat la trupa Hidro Grup 8 ca toboşar şi solist.

Până în 1985, a colaborat cu grupul Pacific, apoi s-a alăturat trupei Sui Generis din Arad (1985-1987). În 1988, a interpretat solist vocal la grupul Cargo, lansând hiturile „Brigadierii”, „Povestiri din gară”, „Erata”.

Din toamna lui 1988 până în 1996, a fost lead vocal al grupului Compact, în componenţa Leo Iorga, Adrian Ordean, Vlady Cnejevici, Teo Peter, Emil Laghia şi Leluţ Vasilescu, formaţie catalogată de Florian Pittiş şi mulţi alţii drept „formula de aur a Compact-ului”.


Ultimele stiri
1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”

Nicușor Dan anunță blocaj în rezolvarea crizei politice, după discuțiile cu liderii fostei coaliții: „De marţi până azi,…