Confidenţialitate


Legea securității cibernetice a fost declarata neconstitutionala


Legea care le permitea furnizorilor de telefonie şi internet să stocheze informaţii despre apeluri şi convorbiri on-line a fost declarată neconstituţională.

Decizia a fost luată ieri de judecătorii Curții Constituționale.

Documentul, aprobat în 2012 și promulgat de președintele Traian Băsescu, îi obliga pe furnizorii de telefonie și de internet să păstreze timp de șase luni datele abonaților.

În baza legii, informațiile puteau, apoi, să fie transmise autorităților din domeniul siguranței naționale.

Criticii susțin că proiectul aduce atingere vieţii private, iar acte normative similare au fost respinse în state europene.

Parlamentul este obligat acum să modifice prevederile declarate neconstituționale.

Recent, legislativul a mai aprobat o lege cu prevederi asemănătoare.

Nu mai departe de săptămâna trecută, o organizație civică a reclamat un nou proiect: legea securității cibernetice ar permite SRI să intervină brutal în viața privată a unei persoane care deține un calculator sau un telefon inteligent.

Magistrații Curții au stabilit că anumite prevederi din Legea Big Brother sunt neconstituționale . E vorba chiar de articolele care se referă la stocarea datelor utilizatatorilor de internet și telefonie fixă și mobilă. Potrivit legii, furnizorii de astfel de servicii vor păstra timp de 6 luni, toate informațiile legate de convorbirile telefonice și schimbul de e-mailuri, cu excepția conținutului acestora. Se vor reține astfel numărul celui care dă telefon sau trimite un e-mail, dar și numărul, adresa și numele destinatarului. Toate aceste informații vor putea fi trimise la cerere, în termen de 48 de ore, autorităţilor din domeniul siguranţei naţionale.

Decizia Curții Constituționale este definitivă. Dacă în termen de 45 de zile de la publicarea acestei hotărâri Parlamentul sau Guvernul nu modifică lege, aceasta își încetează efectele juridice.

Numai că Parlamentul a adoptat de curând o lege similară, care prevede stocarea datelor personale ale celor care dețin cartele pre-pay și ale celor care folosesc internetul. Astfel, rețelele Wi-Fi nu vor putea fi folosite decât după divulgarea datelor personale celui care administrează rețeaua.

Directorul executiv al Apador CH, Maria Andreescu a criticat această lege, despre care spune că nu prevede clar cui se aplică şi permite intruziunea SRI în viaţa privată.

De partea celalată, generalul SRI, Dumitru Dumbravă, le-a explicat deputaţilor că e nevoie de această lege având în vedere numărul mare de utilizatori de internet care devin victime în spaţiul virtual.

În ziua votului, unii parlamentari au încercat retrimiterea proiectului la comisii, pentru a fi modificat.

Legea securității cibernetice care a primit votul final în Camera Deputaților nu a fost încă promulgată de președintele Traian Băsescu.


Ultimele stiri
Cristian Pîrvulescu, despre rezultatele la testele PISA: Performanțele elevilor au scăzut peste tot, nu doar în România. Este…

Administrația Prezidențială: România nu trimite militari pe frontul din Ucraina. Precizarea vine după apariția unor informații false în…

Bugetul pentru 2026 nu acoperă cheltuielile serviciilor de ambulanță și ale UPU. Cseke Attila: Este nevoie de un…

Mai puțin de doi din 10 elevi de liceu fac suficientă mișcare. INSP a lansat o campanie națională…

Primul aparat RMN dedicat nou-născuților din România a ajuns la Spitalul Clinic de Urgență „Marie S. Curie”. Echipamentul…

Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de acțiuni împotriva ordinii constituționale a…

Piața Victoriei. Cine ar putea conduce viitorul Guvern și ce jocuri se fac în jurul Palatului Cotroceni? Răspunde…

„Apocalipsa” lui Albrecht Dürer, una dintre cele mai importante opere din istoria gravurii, expusă la Iași

Preşedintele Sindicatul Liber Metrou, derapaj la adresa actualei conduceri a Metrorex: „Cam multe femei care conduc și iau…

Procedura de achiziție a vaccinului BCG a fost anulată. Furnizorul a transmis greșit documentele | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează