Confidenţialitate


La schi în Serbia: Kopaonik, stațiunea cu zeci de km de pârtii şi preţuri accesibile


Avem toate motivele să îi vizităm pe vecini, care se laudă cu stațiunea montană Kopaonik. Este cel mai mare centru de schi din această țară și totodată una dintre cele mai populare și frumoase destinații turistice din această parte a Europei.

O descriere scurtă ar suna așa: mâncare bună și ieftină, cazare așijderi, pârtii pentru toate categoriile de schiori, zăpadă, aer curat de munte. Mai pe larg, Kopaonik are 200 de zile însorite pe an și 160 de zile cu zăpadă pe an. În stațiune, sunt 62 de km de pârtii bine întretinute. Acum 2-3 ani, s-au montat și sisteme de înzăpezire suplimentare, astfel că aproximativ 70% din traseele de schi sunt acoperite cu zăpadă artificială. Pe lângă schi, turiștii pot patina sau se pot da cu sania ori snowmobilul. Vara, stațiunea e căutată de cicliști pentru traseele sale de mountain-bike.

Marele avantaj pentru cei care aleg această stațiune ține de tarifele accesibile. Dacă ne referim la cazare, se găsesc foarte multe hoteluri, vile și apartamente de la 125 de euro pentru șapte nopți. Așadar, o vacanță aici e mai ieftină decât într-o stațiune austriacă sau de pe Valea Prahovei.

Cum ajungem acolo?

Dacă plecăm la drum cu mașina, avem de parcurs din București un drum de aproape 600 de kilometri. Din Timișoara, sunt peste 350 de kilometri. Dacă alegem să zburăm cu avionul, se aterizează pe Aeroportul din Belgrad și de acolo există diverse legături.


Ultimele stiri
Primele reacții ale liderilor politici după ce unul dintre amendamentele PSD nu a trecut în ședințele reunite de…

Forțele Navale Române intervin în sprijinul operațiunilor de căutare a celor patru marinari dați dispăruți după ce un…

Ludovic Orban: „PSD a încasat-o astăzi”. „A rămas cu ochii în soare și s-a făcut de râs că…

S-a suspendat ședința comisiilor reunite de buget-finanțe din Parlament. Se așteaptă acordul liderilor politici după ce PSD a…

Aliații NATO discută pentru a găsi cea mai bună cale de a redeschide strâmtoarea Ormuz, a declarat Secretarul…

CNAS își propune să lanseze o aplicație de programare a pacienților în sistemul public de sănătate. Vicepreședinta Larisa…

Biserica Ortodoxă Română avertizează asupra fraudelor online, după ce mai multe persoane au folosit în mod fals imaginea…

Unde s-a rupt înțelegerea dintre PSD și AUR pe bugetul de stat. Petrișor Peiu: „Am cerut să ne…

Măsuri în Austria pentru scăderea prețurilor la pompă. În cazul României, reducerea accizelor sau a TVA este ultima…

Rusia cere Academiei Americane de Film să facă o anchetă în cazul documentarului „Mr. Nobody Against Putin”, premiat…