Confidenţialitate


De sâmbătă, echipajele MAI vor difuza imnul României – VIDEO


De sâmbătă, echipajele MAI vor difuza imnul României  – VIDEO

Ministerul Afacerilor Interne anunţă că maşinile Poliţiei, Jandarmeriei şi Poliţiei de Frontieră care patrulează ziua vor difuza, prin sistemul de avertizare acustică, primele trei strofe ale Imnului de Stat.

”Începând de astăzi, maşinile poliţiei, jandarmeriei şi poliţiei de frontieră, aflate în patrulare pe timp de zi, vor difuza, prin sistemul de avertizare acustică din dotare, primele trei strofe ale Imnului de Stat al ROMÂNIEI!”, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a MAI.

Inițiativa aparține Poliției Române și este susținută de Corpul Național al Polițiștilor.

Din 25 martie, România s-a alăturat statelor care au instituit carantina generală, în încercarea de a limita răspândirea cazurilor de nou coronavirus.

Experții insistă că izolarea socială este, la momentul actual, cea mai eficientă metodă de control, preluând astfel din presiunea pusă pe medici și asistente, aflați în prima linie de luptă cu actuala pandemie.


Ultimele stiri
S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează