Confidenţialitate


Kuleba, după atacul din Vinnytsia: Criminalii de război ruși vor fi judecați pentru fiecare picătură de sânge și pentru lacrimile ucrainenilor | VIDEO


Kuleba, după atacul din Vinnytsia: Criminalii de război ruși vor fi judecați pentru fiecare picătură de sânge și pentru lacrimile ucrainenilor | VIDEO

Rușii au atacat joi, 14 iulie 2022, orașul Vinnytsia, situat în partea central-vestică a Ucrainei. Forțele armate ruse au lovit clădiri civile și un centru cultural din Vinnytsia, atacul fiind soldat, conform informațiilor disponibile până la această oră, cu 12 morți – inclusiv un copil mic și mama acestuia – și 50 de persoane, scrie The Guardian.

Atacul a avut loc în dimineața zilei de joi, când străzile erau intens circulate. Raportul inițial al atacului a anunțat 2 morți, însă după actualizarea realizată de serviciul de urgență al Ucrainei s-a ajuns la un bilanț de 12 morți.

Dmytro Kuleba: „Vom judeca criminalii de război ruși pentru fiecare picătură de sânge și pentru lacrimile ucrainenilor”

Ministrul Afacerilor Externe din Ucraina, Dmytro Kuleba, a scris pe Twitter că: „În timp ce are loc Conferința de Responsabilitate de la Haga, Rusia comite o altă crimă de război. Cel puțin un copil a fost ucis, printre alte victime ale unui atac cu rachete asupra Vinnytsiei. Vom judeca criminalii de război ruși pentru fiecare picătură de sânge și pentru lacrimile ucrainenilor”.

Guvernatorul regional, Serhiy Borzov: Unele rachete au fost doborâte. A fost un atac aerian

Guvernatorul regional, Serhiy Borzov, a declarat că: „Este vorba despre un atac aerian. Există morți și răniți. Numărul este în curs de evaluare”, adăugând că alte câteva rachete au fost doborâte.

7 rachete de croazieră ar fi fost lansate din Marea Neagră

Potrivit unor rapoarte, scrie The Guardian, 7 rachete au fost lansate din Marea Neagră înspre oraș. Patru dintre acestea au fost interceptate de forțele de apărare din Ucraina.

Ținta rușilor, Casa Ofițerilor din Piața Premehoy

Rușii ar fi țintit clădirea „Casa Ofițerilor” din Piața Premehoy, o sală de concerte care datează din epoca sovietică. Locuitorii au spus că aceasta era utilizată pentru evenimente culturale și sociale.

Sursa foto: NEXTA Live

Citește și: Atac cu rachete asupra centrului orașului ucrainean Vinnytsia, soldat cu 12 morți și 30 de răniți | VIDEO


Ultimele stiri
România la Jocurile Olimpice de Iarnă. Valentin Crețu, locul 15 la sanie, iar Eduard Crăciun a încheiat pe…

Ministerul Justiției a publicat lista procurorilor înscriși pentru conducerile Parchetului General, DNA și DIICOT. Actualul procuror general și…

Ștefan Pălărie, despre propunerea UDMR de revizuire a taxelor și impozitelor: „Este un semn de slăbiciune și de…

România în Direct. Cazul Negoiță. Este imobiliarul mai puternic ca primarul?

Dâmbovița: Mai multe percheziții în județ, în cazul unui bărbat care a introdus ilegal arme de foc letale…

Spania: Mii de oameni au fost evacuați în urma furtunii Marta, care a lovit sudul Peninsulei Iberice. Stare…

FRF a trimis dosarul de candidatură pentru organizarea finalei UEFA Europa League din 2028 sau 2029, pe Arena…

Viitoarele conduceri ale Parchetului General, DNA și DIICOT. Astăzi se încheie perioada depunerii dosarelor | AUDIO

Cehia se alătură statelor care susțin interzicerea rețelelor sociale pentru minorii sub 15 ani. Premier: „Trebuie să ne…

Robert Negoiţă s-a prezentat la Poliţie pentru controlul judiciar | AUDIO