Confidenţialitate


12 condamnați penal, lăsați fără decorații


12 condamnați penal, lăsați fără decorații

Adrian Năstase, Miron Mitrea, Dan Voiculescu și Adrian Severin sunt doar câțiva dintre cei cărora președintele Klaus Iohannis le-a retras, miercuri, decorațiile.

Șeful statului a semnat astăzi decretele de retragerea a distincțiilor acordate de președinție, de-a lungul timpului, în cazul a 12 persoane care au avut condamnări penale.

Odată cu pierderea decorațiilor, aceștia și-au pierdut dreptul de a fi înmormântați cu onoruri militare și locul de veci gratuit.

Printre ei, Adrian Năstase – decorat în 2002 cu Steaua României – condamnat de două ori la închisoare cu executare pentru corupție.

Miron Mitrea – fost ministru PSD al transporturilor – condamnat pentru luare de mită, care va rămâne fără Ordinul Steaua României.

Medicul Gheorghe Mencinicopschi – fost director al institutlui de cercetări alimentare, condamnat la 8 ani de închisoare în dosarul ICA, rămâne fără Ordinul Național „Serviciul Credincios”. În același dosar a fost condamnat și Dan Voiculescu, care pierde aceeași distincție.

Rămâne fără Ordin și Adrian Severin – fost ministru de Externe – condamnat pentru trafic de influență și luare de mită.

Au mai pierdut disticțiile: Irina Jianu, fosta șefă a inspectoratului de stat în construcții – condamnată în același dosar ca Adrian Năstase, Emilian Cutean – fost deputat PSD condamnat la închisoare cu executare pentru abuz în serviciu, Ionel Manțog – fost director al complexului energetic Turceni, condamnat la 5 ani de închisoare pentru abuz în serviciu, Cristian Anghel – fostul primar din Baia Mare – condamnat tot pentru abuz în serviciu și Mircia Muntean – fostul primar al orașului Deva,

Printrei cei “iertați” de președintele Klaus Iohannis se numără fostul fotbalist Gică Popescu, fostul tenisman Ilie Năstase, fostul premier al Italiei Silvio Berlusconi sau medicul cardiolog Șerban Brădișteanu.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează