Confidenţialitate


Klaus Iohannis a promulgat legea privind eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari


Klaus Iohannis a promulgat legea privind eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari

Pensiile speciale ale parlamentarilor au devenit istorie. Președintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea prin care acestea au fost eliminate, ultimul pas pentru intrarea în vigoare a actului normativ.

Odată cu promulgarea de către președintele Iohannis a legii prin care au fost eliminate pensiile speciale ale senatorilor și deputaților, actul normativ urmează să fie publicat în Monitorul Oficial și să intre în vigoare.

Foștii parlamentari beneficiari de pensii speciale i-au cerut Avocatului Poporului să atace legea la Curtea Constituțională, dar Renate Weber a spus că nu există niciun motiv pentru un astfel de demers.

Actul normativ a fost adoptat săptămâna trecută de Parlament, aproape în unanimitate, UDMR fiind singurul partid care nu a votat acest proiect.

Foarte important, legea prevede inclusiv eliminarea pensiilor speciale aflate în plată.

Iar acestea nu sunt deloc puține. În prezent, un număr de 827 de foști senatori și deputați sunt beneficiari de pensii speciale al căror impact bugetar este aproximativ un milion de euro pe lună. Pensiile speciale sunt cuprinse între 2.000 și aproape 15.000 de lei pe lună.

Pensiile speciale ale parlamentarilor au fost introduse în 2015 la inițiativa și cu votul PSD.


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu