Confidenţialitate


Kenya: Armata este aproape de controlul total asupra centrului Westgate


Guvernul kenyan a anunțat, în această dimineață, finalul crizei ostaticilor din capitala Nairobi. ‘Credem că toţi [cei captivi] au fost eliberaţi’, a precizat un purtător de cuvânt, citate de postul tv Al Jazeera

Militarii încearcă să-i lichideze pe ultimii militanți somalezi al-Shabab care se mai află în clădirea asediată de aceştia sâmbătă.

După o noapte calmă, dimineaţă au fost auzite explozii şi împușcături în incintă. Orele trecute, a fost verificat fiecare etaj în parte al luxosului centru Westgate.

Bilanţul situaţiei de criză a ajnus la cel puţin 62 de morţi şi aproape 200 de răniţi.

Atât printre victime, cât şi printre atacatori, figurează persoane de diferite naţionalităţi. Între cei din urmă s-ar afla somalezi care au cetățeniile unor state occidentale, recrutați de gruparea al-Shabab.

Într-un interviu acordat Al Jazeera, ministrul kenyan al Internelor, Amina Mohamed, a declarat că atacul a fost, fără îndoială, coordonat de rețeaua teroristă internațională al-Qaeda. 10 suspecţi au fost reţinuţi, în aceste zile, şi sunt interogaţi.

Într-un discurs către naţiune, preşedintele Somaliei, Haasan Sheikh Mohamud, a descris al-Shabab ca pe o ‘ameninţare la adresa întregii lumi’.

Gruparea şi-a anunţat, în februarie 2012, afilierea la al-Qaeda.


Ultimele stiri
Jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai fi primit la conferințele de presă de la Cotroceni pe motiv că…

Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…

Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează