Confidenţialitate


Kamala Harris obține sprijinul a peste 2.500 de delegați pentru a putea fi nominalizată de Partidul Democrat drept candidat la prezidențialele din SUA | AUDIO


Kamala Harris obține sprijinul a peste 2.500 de delegați pentru a putea fi nominalizată de Partidul Democrat drept candidat la prezidențialele din SUA | AUDIO

În Statele Unite, vicepreşedinta Kamala Harris ar avea suficientă susținere să obțină nominalizarea Partidului Democrat pentru cursa prezidențială, arată datele unui sondaj realizat de Associated Press. Potrivit acestuia, Harris a obţinut sprijinul necesar a 2.668 de delegați pentru a câștiga nominalizarea la Convenția Democrată din Chicago, din august. Inițial, Harris avea nevoie de cel puțin 1.976 de delegați care să-i asigure susținerea pentru a putea fi nominalizată. Între timp, numărul donatorilor crește.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Mai mulţi reprezentanţi de marcă ai democraţilor, printre care fostul preşedinte Barack Obama, se abţin cel puţin deocamdată să-și exprime susţinerea.

Pe de altă parte, fosta preşedintă a Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi a anunțat că o susține pe vicepreședinta Kamala Harris să fie candidata Partidului Democrat pentru alegerile prezidențiale.

„O susțin cu entuziasm pe Kamala Harris pentru această funcție, atât personal, cât și politic”, a declarat Nancy Pelosi.

Bill şi Hillary Clinton au anunțat, de asemenea, că o susțin pe vicepreşedinta lui Biden.

Miliardarul Michael Bloomberg, fost primar al New York-ului, a estimat că „mai este suficient timp pentru a determina cine este cel mai bine poziţionat (în Partidul Democrat) pentru a câştiga în noiembrie”. 

Majoritatea donatorilor democraţi, între timp, își arată susținerea pentru Kamala Harris.

Kamala Harris a strâns peste 80 de milioane de dolari din donații în 24 de ore

În 24 de ore de la anunțarea candidaturii, au fost strânse peste 80 de milioane de dolari din donații, o sumă record care demonstrează susținerea de care se bucură Kamala Harris, a transmis echipa de campanie citată de New York Times.

Din rândul marilor donatori, preşedintele Fundaţiei pentru o Societate Deschisă, fiul miliardarului George Soros, a lansat un apel către public „să se unească” pentru ca vicepreședinta Statelor Unite să-l învingă pe Donald Trump. Familia Soros este cunoscută pentru susţinerea puternică a politicienilor progresişti, cheltuind zeci de milioane de dolari în fiecare campanie electorală americană.

Şi alţi donatori importanţi ai democraţilor s-au poziţionat în favoarea vicepreşedintei Harris, precum Reid Hoffman, cofondatorul LinkedIn, care a asigurat pe reţelele de socializare că „o sprijină pe Kamala Harris din toată inima”.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Cine este Kamala Harris, primul vicepreședinte femeie din SUA care intră în cursa pentru Casa Albă | AUDIO


Ultimele stiri
Olguța Vasilescu le ia apărarea „puciștilor” din PNL: „Să se dea oameni afară din partidele politice pentru că…

1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”