Confidenţialitate


Julio Iglesias va susţine un concert la Bucureşti, în luna mai – VIDEO


Julio Iglesias va susţine un concert la Bucureşti, în luna mai – VIDEO

Julio Iglesias va susţine un concert la Sala Palatului din Bucureşti, pe 18 mai 2016, de la ora 19:30, eveniment ce va fi deschis de unul dintre fiii artistului, Julio Iglesias Jr..

Cântăreţul spaniol se află într-un turneu mondial de promovare a noului său album “México“, iar România este pe lista ţărilor în care artistul va concerta, urmând să ajungă şi la Iași, pe 11 mai, și la Timișoara, pe 15 mai.

Albumul “México” a fost lansat în toamna anului 2015 și cuprinde 13 piese prin care celebrul cântăreţ aduce un omagiu marilor compozitori din Mexic. În cadrul concertului pe care Julio Iglesias îl va susține în București, fanii vor putea fredona alături de el și melodiile mai vechi, hiturile care l-au consacrat și care l-au făcut atât de apreciat în România.

Julio Iglesias trebuia să susţină un concert la Bucureşti pe 2 iulie 2015, însă, din cauza unor probleme medicale, evenimentul a fost reprogramat. Biletele achiziţionate pentru spectacolul de anul trecut rămân valabile pentru concertul din 18 mai 2016. Acestea vor fi schimbate în ziua concertului, după prezentarea la intrare, la poarta numărul 9 a Sălii Palatului.

Biletele pentru concertul susţinut de Julio Iglesias la Sala Palatului din Bucureşti vor putea fi achiziţionate din reţeaua Eventim, în magazinele partenere Orange, Vodafone, Domo, Librariile Cărtureşti şi Humanitas, magazinele Carrefour şi benzinăriile OMV , precum şi online pe www.eventim.ro. Prețurile acestora variază în funcție de categoria de loc, între 280 și 550 lei.

Julio Iglesias a vândut peste 300 de milioane de exemplare ale celor 80 de albume lansate în întreaga lume, incluzând versiunile originale în mai multe limbi, compilaţii şi materiale discografice live, devenind astfel cel mai bine vândut artist latino al tuturor timpurilor. Recunoscut de Guinness Book of Records, în 1983, premiat cu singurul disc de diamant oferit vreodată de această instituţie, Julio Iglesias este artistul care a cântat şi înregistrat melodii în cele mai multe limbi din istoria muzicii.

Julio Iglesias a cântat în duete alături de artişti precum Frank Sinatra, Stevie Wonder, Willie Nelson, Diana Ross, Dolly Parton, Art Gurfunkel, Paul Anka, Charles Aznavour, Sting, The Beach Boys, Alejandro Fernandez, Placido Domingo sau Lola Fores.

 


Ultimele stiri
Autoritățile poloneze avertizează asupra unui posibil atentat asupra premierului Donald Tusk. Agenția de Securitate Internă a intrat în…

Noi acuzații aduse Administrației Naționale de Meteorologie: Contracte de milioane de lei, atribuite direct la ANM. | AUDIO

Atac asupra aeroportului internațional din Riad: 12 morți și sute de răniți. ONU susține că a fost încălcat…

Președintele Nicușor Dan, prezent la Centenarul PNȚ. El susține că este importantă reafirmarea democrației | AUDIO

Pelerinaj la Iași: Peste 20 de mii de credincioși așteaptă să se închine la racla Sfintei Parascheva |…

Negocieri în impas privind viitorul buget al Uniunii Europene: Irlanda propune reduceri. Negociatorul-șef al Parlamentului European pentru bugetul…

Statele Unite vor importa motorină din Rusia. Decizia a fost criticată de președintele ucrainean Volodimir Zelenski | AUDIO

Achiziții de lux din bugetul ANM: sute de mii de lei pe parfumuri, haine și cosmetice. Ministra Mediului…

Brașov: Doi vârstnici dați dispăruți de familie au fost găsiți decedați într-o zonă forestieră | AUDIO

Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează