Confidenţialitate


Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Testarea în masă a românilor a început


Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Testarea în masă a românilor a început

„Nu pot să închid bisericile. Din criză scăpăm numai cu ajutorul lui Dumnezeu”.

Această declarație nu aparține unei înalte fețe bisericești, ortodoxă, greco sau romano-catolică. Aparține unui mirean, premierul Bulgariei, Boiko Borisov.

În România, biserica a preluat și promovat regulile de distanțare socială. Slujba de Paște va fi doar transmisă la televizor. Credincioșii au fost îndemnați să stea acasă și să se roage. Moaștele sf. Dimitrie cel Nou în București și cele ale sf. Parascheva cale de 500 de kilometri prin Moldova au fost plimbate în mașină, fără participarea credincioșilor, fără oficierea de slujbe.

E o atitudine lăudabilă a înaltpreasfinților, cu atât mai mult cu cât astfel industria lor suferă pierderi, aidoma celei a hotelurilor și restaurantelor.  Ba poate chiar mai mari – și nu numai bănești. Pentru că unii credincioși nu-i exclus să cadă pe gânduri văzând că până și Atotputernicul nu vrea, sau mai rău, nu poate să îi apere de covizi.

Că pupatul icoanelor și moaștelor nu poate face nici cât pupatul tubului respiratorului mecanic la Terapie Intensivă.

Că dacă ne-am strânge cu toții în biserici și în fața lor, și am înălța fierbinți rugăciuni de ectenie către Cer să stingă molima, am pieri unul câte unul.

Că Dumnezeul colectiv, proslăvit în sfinte lăcașuri, poate să lase loc unui Dumnezeu al tău, căruia să i te rogi în singurătatea casei. Despre care să descoperi cu uimire că se află în tine însuți, nu în aerul cu fum de tămâie din fața altarului.

Fiecare om cu Dumnezeul lui, fără a încerca să-l impună altora, șoptește covidul. Care covid, firește, e de la Diavolul…

Singurătatea împinge la cărți. Creștinii au Biblia la îndemână, s-o citească sau s-o mai citească o dată, ca pentru prima dată. Dacă pandemia durează suficient de mult, e posibil ca destui să ajungă la concluzia că n-au nevoie de nimeni care să interpreteze ce scrie acolo – ce chestie!, pot să înțeleagă și singuri.

Că așa îl vei iubi deplin pe Dumnezeu, iubindu-ți aproapele ca pe tine însuți, ne învață Sfânta Scriptură. Covidul încearcă să ne învețe ceva mai greu: să-ți iubești departele. Românii sunt acum testați în masă: rezultatul testului ne va spune dacă suntem o adunătură care se vânzolește pe lângă munții Carpați și prin lumea largă – sau suntem un popor.

Cristian Tudor Popescu la Judecata de Joi, în Deșteptarea:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTunes.

 


Ultimele stiri
Jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai fi primit la conferințele de presă de la Cotroceni pe motiv că…

Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…

Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează