Confidenţialitate


Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Onestitatea făcutului cu ochiul


Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Onestitatea făcutului cu ochiul

• Am ostenit să taxez minciunile, aburelile, tărăgănările, prostiile debitate de N. Dan în calitate de președinte. Sau „pretinia” sa cu PSD în cap cu Grindeanu. Prin urmare, nu mai sunt în stare să inventariez câte inventează partidul lui N. Dan, observabil la Antena 3-PSD, Digi24, B1 TV, România TV, în materie de justificări, pardonări, „strategii” ascunse, scoateri la vopsea, encomiasme. Mă scârbesc aproape ca omagiile aduse lui Ceaușescu.

Ultimul răcnet, dar nu cel de pe urmă: sub înțeleapta mediere a președintelui, partidele „prooccidentale” au căzut de acord asupra legii salarizării unitare și o vor adopta în Parlament până la 1 iulie. Adică, gata, s-a mântuit, luăm banii din PNRR! N-a fost ușor, dar e Nicușor!

În clipa de față, sindicatele din Sănătate, Educație, polițiștii, magistrații protestează și anunță că vor ieși în stradă. N-am auzit să fie cineva mulțumit de noua grilă. Firește, cu excepția demnitarilor, care își cresc salariile, cică sub presiunea nemiloasă a UE. Președintele și-a anunțat victoria așa cum președintele Trump, șeful lui absolut din așa-poreclitul Consiliu al Păcii, anunță de peste 2 luni zdrobirea Iranului. Apropo, de Consiliul Ăla a mai auzit cineva, de când s-a înființat? Dacă va fi prim-ministru, Grindeanu va vârî miliardul de dolari în țeșchereaua lui Trump, cum bătea din pinteni când președintele Dan s-a dus să șadă la șezătoarea din Washington și să fie numit premier?

• În caz că ar fi fost onest, cum ne-a tot asigurat în campania electorală, imediat după ce a trecut moțiunea PSD-AUR anti Bolojan, președintele Dan ar fi trebuit să iasă la pupitrul Cotrocenilor și să anunțe că, de vreme ce a reușit să dea jos guvernul și are cel mai numeros partid din Parlament, îl desemnează pe Grindeanu premier, fără să discute nimic cu șeful PSD, urmând ca acesta să-și facă un guvern. Astfel, îl obliga pe Știucă să declare că refuză sau că acceptă – posibilități una mai rea decât alta pentru el. În loc de asta, N. Dan se străduiește să-i facă el, în culise, un guvern PSD-ului și lui Grindeanu. Cum mărturisea Nicușor în anul 2000, în Dilema: „Iubesc complicitatea și îmi place să fac cu ochiul. Recunosc”.

• Întrucât doar președintele Dan face știri, mă văd nevoit să bag de seamă încă o cugetare prezidențială: deoarece domnia-sa a constatat că Tik-Tok-ul e inundat de fake news și manipulări masive, instituțiile statului să-și dea și ele comunicatele și mesajele pentru public pe Tik-Tok, ca să contracareze. Nu am a comenta decât că această soluție este o poluție.

•  Și o mondenitate: ce înseamnă faptul că Ilie Bolojan a spus „PSD s-a ascuns acum prin boscheți”, nu „prin boschete”, cum este corect?

Cristian Tudor Popescu, la Judecata de Joi, în Deșteptarea:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTunes.


Ultimele stiri
Autoritățile poloneze avertizează asupra unui posibil atentat asupra premierului Donald Tusk. Agenția de Securitate Internă a intrat în…

Noi acuzații aduse Administrației Naționale de Meteorologie: Contracte de milioane de lei, atribuite direct la ANM. | AUDIO

Atac asupra aeroportului internațional din Riad: 12 morți și sute de răniți. ONU susține că a fost încălcat…

Președintele Nicușor Dan, prezent la Centenarul PNȚ. El susține că este importantă reafirmarea democrației | AUDIO

Pelerinaj la Iași: Peste 20 de mii de credincioși așteaptă să se închine la racla Sfintei Parascheva |…

Negocieri în impas privind viitorul buget al Uniunii Europene: Irlanda propune reduceri. Negociatorul-șef al Parlamentului European pentru bugetul…

Statele Unite vor importa motorină din Rusia. Decizia a fost criticată de președintele ucrainean Volodimir Zelenski | AUDIO

Achiziții de lux din bugetul ANM: sute de mii de lei pe parfumuri, haine și cosmetice. Ministra Mediului…

Brașov: Doi vârstnici dați dispăruți de familie au fost găsiți decedați într-o zonă forestieră | AUDIO

Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează