Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Niciunul dintre președinții și premierii României după `89 nu este moldovean

Niciunul dintre președinții și premierii României după `89 nu este moldovean

Hai să dăm mână cu mână/Cei cu inima română/Să-nvârtim hora frăției/Pe pământul României.

Asta înseamnă, pentru aproape orice român, Unirea din ianuarie 1859. Pare că toți moldovenii și toți muntenii, debordând de entuziasm, s-au repezit să se îmbrățișeze și să tragă un chef scăzut cu apă din Milcov.

Însă istoria neliricoidă, bazată pe documente, spune altceva.

Prima Unire, căci e stupid să i se spună Mica Unire, nu a fost o mișcare de mase. Promotorii ei erau boieri și burghezi liberali, proeuropeni, care au desfășurat o propagandă intensă, bine susținută financiar, pentru ideea de România în capitalele occidentale. Fără dorința lui Napoleon al III-lea de a avea un bastion francofil în coasta Rusiei și a sprijini autonomia statală a Principatelor în dauna imperiului Habsburgic, cine știe cât ar mai fi stat despărțite Muntenia și Moldova.

Între 1856 și 1859 s-au dus lupte politico-diplomatice crâncene, atât interne, cât și externe, între unioniști și separatiști. Contraargumentul principal adus de separatiștii moldoveni era temerea că Iașiul și toată Moldova vor fi marginalizate după Unire, vor sărăci și vor decădea, toată puterea și bogăția fiind luate de București. Că drumurile și căile ferate din Moldova vor fi slab spre deloc finanțate. Că Iașiul, din capitală, va deveni un oraș de provincie.

Celebrul caimacam Vogoride, omul Vienei și al Istanbulului, care țineau morțiș ca Unirea să nu aibă loc, a reușit să falsifice alegerile, astfel încât a câștigat partida separatistă. Fără intervenția în forță a împăratului Napoleon al III-lea, care s-a înțeles cu britanicii, alegerile calpe n-ar fi fost anulate.

La început de ianuarie 1859, după certuri crunte, deputații unioniști din Moldova ajunseseră în blocaj, neînstare să se înțeleagă asupra candidatului propus de ei. Scos din fire, Kogălniceanu părăsește adunarea trântind ușa. După el se iau mai mulți. Atunci însă, ofițerul Nicolae Pisoschi se repede în fața ușii, își pune pistolul la tâmplă și amenință că se sinucide dacă mai pleacă cineva. Dezbaterile se reiau și tot Pisoschi rostește un nume: Alexandru Ioan Cuza. „Ca o scânteie electrică străbătu acest nume prin gândurile tuturor, neîntâlnind nicăieri împotrivirile de care se loviseră celelalte”, relatează marele istoric Alexandru Xenopol.

În Muntenia, conservatorii, adversari ai Unirii, dominau eșicherul politic, candidatul lor fiind Gheorghe Bibescu, fostul domnitor.  Prinzând de veste că liberalii unioniști vor să-l aleagă tot pe Cuza domn, au dat ordin armatei să înconjoare Camera Deputaților și să tragă asupra celor ce ar încerca să pătrundă în clădire. Însă colonelul Vlădoianu, înțeles cu unioniștii, nu dădu acest ordin, când mulțimea, ațâțată de liberali, năvăli în dealul Mitropoliei. Un mare număr de măcelari își ascuțeau ostentativ cuțitele, ca să-i înspăimânte pe adversarii Unirii, mai spune Xenopol. Așa a fost încă o dată ales Cuza domn, sub presiunea, am putea zice chiar teroarea străzii.

După detronarea lui Cuza, în februarie 1866, Iașiul fu luminat de bucurie trei zile. Două luni mai târziu, separatiștii încearcă o lovitură de stat, aruncând mulțimea în stradă, după modelul unioniștilor din București. „Se striga: Jos Unirea! Jos prințul străin!”. Printre manifestanți, Ion Creangă, mare scriitor, mare antiunionist, antisemit și xenofob înverșunat. Un regiment trimis din Muntenia a intervenit cu brutalitate, trăgând în demonstranți și chiar șarjându-i la baionetă. Numărul morților a fost ținut secret și evenimentul mușamalizat.

Secesionismul moldovean s-a stins abia la începutul secolului XX. Dar prevestirile lui sumbre s-au adeverit. Moldova a ajuns ruda săracă a Munteniei, defavorizată financiar și, practic, nereprezentată instituțional. Nici măcar Înalta Curte de Casație și Justiție n-a vrut Bucureștiul s-o lase la Iași.

Situația nu e cu mult diferită nici astăzi. Autostrada Unirii, Iași-Tg. Mureș, cerută insistent de moldoveni, este, de ani putrezi, o palavră. Vasluiul deține un record al sărăciei din România. Niciunul dintre președinții și premierii României de după 1989 nu este moldovean. Iar primarul Capitalei, moldoveanca Firea, îl sictirește pe ministrul Mediului că dacă nu-i place aerul din București, să se ducă la Iași!…

Întrebare: dacă Moldova și Muntenia ar fi rămas despărțite până în zilele noastre, și dacă acum s-ar pune problema Unirii, sunteți siguri că ea s-ar înfăptui?

Cristian Tudor Popescu la Judecata de Joi, în Deșteptarea:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.