Confidenţialitate

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Cenușăreasa, Ceaușescu și vârpa

Preşedintele ÎCCJ, Alina Corbu, a declarat că eliminarea pensiilor speciale pentru magistraţi este „tristă și stupefiantă” și că Justiția e tratată „ca o Cenușăreasă”.

Interesant. Dar aș întreba-o pe dna Corbu ce cuvinte ar trebui folosite pentru a califica motivarea Instanței Curții de Apel București, în cazul achitării a doi ofițeri de Securitate care l-au bătut pe deținutul politic Gheorghe „Babu” Ursu până l-au omorât. Și cum ar trebui numit modul în care sunt tratați, de către aceeași Instanță, cetățenii României sub Ceaușescu.

Stupefiant e un cuvânt potrivit, doamnă Corbu, pentru „argumentul” pe cât de ilogic, pe atât de nesimțit, că sunt buni de achitat cei doi torționari întrucât „organele de urmărire penală nu au efectuat o anchetă penală, de-a lungul unei perioade de timp, care să stabilească toate persoanele responsabile de uciderea victimei Gh. Ursu”. Adică, procurorii, încă din perioada regimului Iliescu, tergiversează și mușamalizează dosarul, drept care securiștii sunt făcuți scăpați! Noroiul minții, amestecat cu sânge…

Dar afirmația aceleiași Instanțe, doamnă Corbu, cum că „Gh. Ursu nu era o persoană periculoasă pentru Securitatea Statului, a fost arestat pentru infracțiuni de drept comun”? Deținerea sumei de 16 (șaisprezece) dolari, contravaloarea unui cartuș de Kent în epocă, era „infracțiunile de drept comun”. Pentru asta a fost torturat și ucis Gheorghe Ursu, nu pentru atitudinea antiregim din jurnalul său confiscat de Securitate, din scrisorile către Europa Liberă sau din ce spunea la locul de muncă și în cadrul unor întâlniri culturale. Nu, nici vorbă. De unde rezultă că Onorata Instanță și Justiția română pot fi numite purtătoare de cuvânt ale Securității.

Există însă niște fraze în acest cel mai sinistru document judiciar emis după 1989, pentru care nu am cuvinte, ar trebui să inventez unele.

„După 1965, deși se practica controlul informativ al populației active a României, monitorizarea relațiilor cetățenilor cu străinătatea și încercarea de a reprima formele de opoziție, Curtea apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile din statutul CPI referitoare la crime împotriva umanității”.

Vasăzică, Justiția română ne dă nouă azi viziunea ei asupra epocii Ceaușescu. După 1965, interzicerea întreruperilor de sarcină a dus la moartea a mii de femei, infectate în avorturi septice, făcute în condiții insalubre. Aceasta nu este o crimă împotriva umanității, este o vârpă.

După 1965, frigul din locuințe, foamea, tăierea curentului, lipsa medicamentelor, teroarea Securității au ucis un număr inestimabil de cetățeni români. Aceasta nu este o crimă împotriva umanității, este o vârpă.

După 1965, din ordinul lui Nicolae Ceaușescu, Armata, Securitatea și Miliția au arestat, călcat în picioare și împușcat peste 1.000 de oameni în decembrie 1989. Nici aceasta nu este o crimă împotriva umanității. Este o vârpă.

Subsemnatul spun că Justiția, Cenușăreasa, nu o judecătoare beneficiară de pensie specială care și-a vărsat fierea politică într-o sentință, este răspunzătoare. Căci Cenușăreasa preface în cenușă amintirea celor omorâți de dictatura ceaușistă, atâta vreme cât nici dna Corbu, nici alt magistrat nu s-au delimitat cu un cuvințel de această mârșăvie. În schimb, protestează că li se taie pensiile speciale.

Cât privește cuvântul vârpă, hotărâți dumneavoastră, stimați Europeni FM, ce înseamnă…

Cristian Tudor Popescu la Judecata de Joi, în Deșteptarea:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.