Confidenţialitate


Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Balul și spitalul, doze și doze


Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Balul și spitalul, doze și doze

Unul dintre motivele pentru care nu m-am făcut și io politician, am rămas un scârța-scârța, nici măcar pe hârtie, e că nu sunt în stare să-mi trag în piept cuvintele. Căci, atunci când am scris Guzganul Rozaliu, Poetul Portofel, Varanul, Coafura Pavian, Năpârca cu Ochelari, Sceleratul de Gratia, Micimanul, Anaconda Blonda, Balena Baliverna, Înmulțitorul Morților, aveam în minte o imagine morală clară, nenegociabilă, de neșters, a persoanelor în chestie. În politică, dacă așa îți dictează interesul, îneci cuvintele pe care le-ai născut cu gura mare, ca și cum n-ar fi fost ale tale. Pentru că nu le-ai respectat nicio clipă, pentru că zicerea veche „Pe unde-ți iese vorba, îți iese și sufletul” ți se pare bună pentru fraieri.

Este ce-ați văzut în aceste zile.

● Ce s-a întâmplat în ultimele 10 zile în Guvern și în Coaliție se poate numi Balul Umflaților în Pene. Numai că, în vreme ce unii dansau în acest bal, alții abia mai respirau la spital.

● Ți se strânge inima de bieții pădurari care au ieșit să-și strige disperarea în fața ministerului Mediului, unde tocmai a fost dibuit ca șantajist un secretar de stat PNL. Oamenii aceștia chiar se luptă cu mafia, cu mafia hoților de lemne, și sunt răniți și uciși pe capete de aceste bestii. N-au niciun sprijin de la Guvern, n-au uniformă, n-au armă cu care să se apere. Bine că au polițiștii burtoși care nu sunt în stare decât să pună jos și să sugrume un bătrân beat criță.

● „Maestrul”, popularul cabotin A. Arșinel, a făcut covizel, desi era vaccinat cu două doze de Pfizer, nici măcar de AstraZeneca. Deoarece nu mă pricep la medicină, zic că i s-o fi tras de la rinichiul furat, aflat asupra lui.

● Dna Ioana Mihăilă, noul ministru al Sănătății, a ținut să se prezinte ca un soi de preoteasă a templului Vlad Voiculescu, evocându-l și invocându-l cam o data la 1 minut și jumătate, până la poezia exprimării „Cabinetul Vlad Voiculescu”, ca și cum ar fi fost prim-ministru.

Foarte frumos. Să vedem ce slujbe o să oficieze dna doctor în această calitate cvasireligioasă, căci pe cele de înmormântare le oficiază BOR.

● Vaccinarea este într-adevăr singura cale de a ieși din pandemia covid. Dar, pe tăcute, o altă pandemie ucide într-un an poate mai mulți cetățeni decât coronavirusul.

Facem doze de vaccin și, între timp, sute de tone de doze, de bere și băuturi carbogazoase, peturi, cartoane și pungi de plastic sufocă pădurile și apele României, deșeuri chimice otrăvesc pământul, munți de gunoaie arse ilegal și țevile de eșapament fără număr gazează în masă oamenii. Pentru mizerie, mizeria umană, nu s-a descoperit niciun vaccin.

Cristian Tudor Popescu la Judecata de Joi, în Deșteptarea:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTunes.


Ultimele stiri
Proiectul hidrotehnic Bala 2. Un grup de experți verifică datele proiectului început în urmă cu un deceniu. Bolojan:…

Pelerinaj la Mănăstirea Nicula de Adormirea Maicii Domnului. Mii de credincioși au pornit pe jos din Gherla |…

Grecia: Un incendiu de vegetație izbucnit în peninsula Halkidiki a dus la evacuarea a sute de oameni. Un…

Alte 800 de oi vor fi eutanasiate în Gorj după confirmarea variolei ovine | AUDIO

Tulcea: Explozie urmată de incendiu în apropiere de Luncavița, după ce o dronă s-a prăbușit în zonă. O…

Prețuri mai mari la cazările din Burgas după anunțul că orașul va găzdui Eurovision 2027 | AUDIO

Ilie Bolojan: România nu riscă o criză energetică după oprirea Unității 2 de la Cernavodă. Guvernul a decis…

Liliecii: eroii nevăzuți ai nopții

Parlamentul suedez a adoptat reducerea vârstei răspunderii penale de la 15 la 14 ani | AUDIO

Șoferul care a accidentat trei persoane în Brașov a fost reținut de polițiști și va fi prezentat instanței…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează